Titlul poeziei "in dulcele stil clasic,, aminteste de o scoala literara siciliana numita a "dulcelui stil nou", a carei culme artistica o reprezinta Dante Alighieri, prin jurnalul intim sentimental "Viata noua":
Adeptii acestei scoli literare cultivau o lirica de o mare eleganta formala, dominata de idealul iubirii delicate. Poezia "in dulcele stil clasic" face parte din volumul cu acelasi titlu, aparut in anul 1970, volum in care poetul se intoarce la izvoare, cu scopul de a-si defini identitatea artis­tica.

In virtutea acestui scop, este posibil ca autorul sa-si fi inchi­nat poezia chiar stilului clasic, a carui perfectiune si eleganta i-ar fi putut sugera metafora centrala a textului: "pasul tau de domnisoara".

Desigur, aceasta metafora ar mai putea include si alte semnificatii: iubirea delicata (ca in "dulcele stil nou"), "drumul" prin vreme, tineretea perpetua (in ciuda curgerii timpului).
"Dintr-un bolovan coboara pasul tau de domnisoara. Dintr-o frunza verde, pala pasul tau de domnisoara.
Dintr-o inserare-n seara pasul tau de domnisoara. Dintr-o pasare amara pasul tau de domnisoara.


Stau intins si lung si zic, Domnisoara mai nimic Pe sub soarele pitic aurit si mozaic.
Pasul trece eu raman"
Descinzand din normele intepenite ale unei doctrine (,intr-un bolovan coboara"), intr-o "inserare" a sfarsitului de secol al XVII-lea, armoniosul si dulcele stil clasic al antichitatii a renascut din propria-i cenusa, ca pasarea Phoenix ("Qintr-o pasare amara").

"Zarit" de poet, ca o fulguratie in curgerea raului heraclitic ("l-am fost zarit in unda"), stilul clasic se deosebeste de toate celelalte. De aici, dorinta eului liric de a-l retine, pentru a se contopi cu el, printr-o dilatare a auzului capabila sa perceapa esenta lumii ("Mai ramai cu mersul tau/parca pe timpanul meu"). Ultimul vers al strofei a IV-a ("Caci imi este foarte rau") exprima o stare de tanjire metafizica proprie poe­tului, nascuta din aspiratia spre totalitate, mereu neimplinita. In ultima strofa, se pare ca aceasta tentatie spre unitatea su­prema s-ar fi realizat: contopit cu Marele timp "intins si lung", poetul percepe perisabilitatea lumii: stilurile devin efemere ("Domnisoara mai nimic"), soarele este marunt si plin de pete, cel care ramane fiind doar Cuvantul incrustat in curgerea veacurilor.