Nicolae Breban s-a nascut in 1934, la Baia Mare. Romanele sale urmeaza o desfasurare cronologica liniara: "Francisca" (1965), "in absenta stapanilor" (1966), "Animale bolnave" (1968), "ingerul de gips" (1973), "Bunavestire" (1977), "Don Juan" (1981), "Drumul la zid" (1984), "Panda si seductie" (1991). Tema romanelor sale raman barbatii si diversele manifestari fiziologice ale acestora la varste diferite: tinerete, maturitate si batranete. Herbert are perceptia unor sentimente complexe in solitudine: plictisul, senzualitatea, moartea. Plecarea tatalui seamana cu o moarte, Descoperirea trupului feminin se petrece ca intr-una din acele ceremonii inchise, de tipul celor eleusine. E.B. trece ca fulgerul prin toate etapele existentiale ale sale, de la stadiul de tanara fata, la femeie maritata ("Femei", din romanul "in absenta stapanilor"). Batranetea este momentul decaderii din functie a barbatilor, la fel ca la animalele mature dintr-o turma de cerbi, ei fiind izolati incetul cu incetul de adevarata viata, murind social in primul rand.

"ingerul de gips" ii are ca personaje pe doctorul Minda si pe Ludmila, o varianta a dostoievskienei Nastasia Filipovna. Aceasta este o femeie vulgara, care declara in mod cinic:

"Cand las un barbat, las numai pielea de pe el, si aia scorojita si rupta."

Personajele ultraburgheze, mitocane, sunt surprinse, in "Bunavestire", prin intermediul lui Grabei (al carui nume vine probabil de la grobian), in timp ce Don Juan-ul anilor noi este "Sudamericanul", descins parca dintr-un serial comic, fiinta vegetala si lipsita de vitalitate, profesor de istorie la liceu, cu mainile si picioarele nesfarsit de lungi, care incanta micile burgheze, surprinse cu "buza de jos, mai ales, rasfranta, albastruie, iesita pe jumatate din cerul gurii."

Rogulski are aventuri erotice cu femeile din inalta societate a momentului, cu sotiile de directori de prin ministere, cum se intampla in cazul Toniei, cu midinete, de tipul casieritelor de la alimentare, cu Cici, care este fascinata de vulgaritatea lui.

In absenta stapanilor Nicolae Breban este un analist viguros, un "romancier (si nu numai romancier!) prolific, foarte indraznet in stil si conceptie, neglijent cat priveste constructia epica si consecventa caracterelor, anticalofil «aparent» dupa unii" (Ion Rotaru). Romanele sale contin note ale grotescului naturalist, introspectia personajelor fiind realizata complet, ca o scanare a unui organism viu.


In prima parte a romanului "in absenta stapanilor" (1966), cu titlul "Batrani", domina eseul moral, capacitatea de analiza psihologica, aparand chiar grotescul in forme tragice; autorul este atras de psihologia omului obisnuit, neexceland prin nimic, incapabil sa iasa din contingent, alternativa ramanandu-i rautatea ca norma existentiala. Personaje de acest tip sunt doamna Nitas, doamna Pleinicianu, domnul Plesoianu, doamna Capris, domnul Willer, cei doi Berindei. Restul nu este decat aparenta, pentru ca, intr-o societate maladiva, batranii poarta aceasta trena a lumii, devenind, la randul lor, rai, bunatatea nefiind decat o aparenta, o mistificare. Capitolul acesta seamana cu "Scrinul negru" al lui George Calinescu, iar personajele apartin vechii clase suspuse din societatea de dinainte de razboi. Demistificarea varstei patriarhale consta, la Nicolae Breban, in conceptia ca, deposedati de ani si de putere baneasca, singurul element care mai persista la aceasta varsta este abjectia, in formele ei cele mai odioase. Personajele suferind de teribila "boala de moarte", in sensul pe care il da SOren Kierkegaard, de o teribila degradare fizica si psihica, se transforma in mod surprinzator: doamna Willer devine rapace ca un barbat, iar domnul Plesoianu pare sa apartina categoriei dubioase numite "man-woman type" ("barbatul androgin, efeminizat").
Domnul Pamfil si doamna Iamandi constituie exceptii de la aceasta regula a entropiei temporale avansate. Pamfil este un anticar suferind de o boala a capului, avand aventuri amoroase cu fete mai tinere chiar sub ochii doamnei Iamandi. Anticarul face parte din astfel de "carduri" de batrani, suferind de senilitate, incapabili sa observe putinatatea conditiei lor fizice. Doamna Iamandi sufera de un bovarism intarziat, retragandu-se prea devreme la batranete: ea va asista la scena grotesca a acuplarii anticarului cu o tanara femeie, percepand reflexe atavice ale demonului amorului lemurian.

Capitolul "Copii" analizeaza psihologia abisala infantila, punand de aceasta data sub observatie universul ludic al lui Herbert, un copil ce iese din sfera obisnuita a manifestarilor varstei. Pentru copil predomina senzatiile abisale, plictisul, teroarea de apa, sentimentul erotic latent. Oglinzile se reverbereaza asupra lui, determinandu-i asumarea unor preocupari specifice unei varste mai mari. La fel ca personajele Hortensiei Papadat-Bengescu, Herbert resimte un vag fior erotic atunci cand vede piciorul dezgolit al matusii sale. Daca ar fi sa clasificam tipologiile in sens dostoievskian, ele s-ar putea numi personaje napoleoniene si personaje umile, acestea din urma fiind totdeauna sub dominatia regulilor si a legilor.

Personajul care domina a doua parte, "Femei", este E.B., o adolescenta curioasa, din seria doamnei T., din "Patul lui Procust", de Camil Petrescu, sau a Franciscai din romanul anterior al lui Nicolae Breban. Relatiile cu familia sunt incordate: tatal, Barta, este ignorat, iar mama dispretuita. Pentru a scapa de logodnicul Subu, de o profesie cat se poate de banala, doctor, E.B. se indragosteste de un personaj care o impresioneaza tocmai prin lipsa unor trasaturi ferme de personalitate, R.V.:

"Acum incep sa inteleg ce mare forta au vorbele, ce puternic e cuvantul odata vorbit, chiar cand el denumeste lucruri neintamplate, imaginare. Cum se intoarce el asupra noastra si ne obliga aproape sa-i cunoastem realitatea si forta sa."

E.B. il va parasi insa pe R.V., pentru a se casatori cu doctorul Subu, de care se va desparti, dupa noua ani, casatorindu-se cu un anume Catargi. intr-un cuvant, E.B, apartine caracterelor nietzcheene, insetate de vointa de putere, in sensul schimbarii conditiei proprii. Casnicia este, pentru E.B., o incercare de a iesi dintr-un anume "costum de scafandru", care ii va conferi un caracter masculin. Doctorul Subu este un personaj slab, atras de cuplul format de doamna Barta si Lia, fiica acesteia. Familia Catargi o atrage in mod inegal pe E.B.: Pentru Catargi-fiul are o dragoste materna, dar si erotica, in acelasi timp simtindu-se; atrasa de Catargi-tatal. E.B. nu poate rezista propriei forte morale, fiind supusa inertiei existentiale, a procesului distructiei, sinucigandu-se.
E.B. Apartine aceleiasi tipologii cu Francisca, o felcerita de conditie mic-burgheza, care incearca sa se salveze insotindu-se cu un activist cu radacini sanatoase, Chilian. Nu va reusi insa; alte personaje sunt Cupsa, un taran, Penescu, un om politic important, Petrascu si Ana, un cuplu adulterin.
Titlul romanului "in absenta stapanilor" sugereaza o realitate superioara, la care personajele cotidiene nu au acces, complacandu-se intr-un marasm existential profund. Mircea Martin comenteaza, in "Generatie si creatie" (1969), semnificatia titlului:


"Absenta stapanilor este tensiunea permanenta, din unghiuri si de pe pozitii diferite, spre o categorie umana privilegiata, avand vocatia suprematiei si fascinatia puterii. Stapanii sunt cei care intervin eficace in linia imanenta a destinului lor, cei care colaboreaza cu propriul destin si nu-l recunosc decat daca-l modifica."


Abandonarea eroinei intr-o complicata linie a destinului este sugerata de ratiunile alegerii personajului masculin:

"...Pana in cele din urma am dansat, si in curand mi-am fixat atentia asupra unui individ care-mi convenea din punctul de vedere al planului meu. [...] Ceea ce e important - si lucrul pentru care l-am ales - e faptul ca pare sensibil si destul de lipsit de personalitate, si mai ales sensibilitatea lui care e certa, e totusi greoaie, aproape amorfa, si asta imi place cel mai mult. Initialele; R.V."

R.V. este un personaj neglijent: nu are butoni la camasa, nu-si face pantofii, nu duce pana la capat frazele. Examinarea critica a personajului masculin se realizeaza cu minutie:

"Ceea ce am putut sa deduc totusi din cele ce spunea e faptul ca e un ins citit, ceea ce nu pot sa-mi dau acum, repede, seama, daca e in avantajul sau sau nu."


E.B. sufera de fenomene de inlunatie, exprimate printr-un comportament bizar:

"Ce e ciudat e ca nu am simtit nimic deosebit, desi mi se intampla pentru prima oara sa ma plimb singura noaptea, fara stirea parintilor mei, cu un baiat."

Prin aceasta prietenie, E.B. incearca sa nu mai iasa in evidenta, sa se strecoare prin panza groasa a mediocritatii:

"...avand la randu-mi un prieten, nu voi mai parea o originala, nu voi mai iesi adica din comun. E ceva de prost gust sa iesi din comun."

in acest mod de conduita intra si aspectul vestimentar:

"De cate ori voi iesi cu el - si acesta e un amanunt pe care nu am voie sa-l uit - ma voi imbraca doar cu rochiile mele de fiecare zi; niciodata cele scumpe, pentru a pastra o nota de decenta. Rochiile frumoase pot sa strice cateodata lucruri grave, adanc judecate si pregatite multa, multa vreme..."

.
Breban respecta aici, in jurnalul lui E.B., principiul autenticitatii: nararea se desfasoara la persoana intai, punandu-se in evidenta iremediabila monotonie a existentei: anostul, egoismul, liniile moarte ale vietii, in stil existentialist, micile romante provinciale. O astfel de romanta o are si doctorul Subu, supus monotoniei prin totala sa lipsa de originalitate in viata. Vocea auctoriala precizeaza:

"Mersera catva timp in tacere, apoi E.B., privindu-l cu coada ochiului pe doctor, i se paru atat de insignifiant, atat de ridicol chiar, incat il intreba, si pe ea insasi o surprinse timbrul cald al vocii ei:
- Domnule doctor, as vrea sa te intreb ceva... De ce vrei dumneata sa te recasatoresti?"
Replicile sunt artificiale, desprinse din monotonia inextricabila a lumii, unde rasturnarea totala a situatiilor existentiale nu e posibila. E.B., dupa cum marturiseste, este un personaj lipsit de sensibilitate, de perceptie feminina:

"... eu sunt lipsita de feminitate, asa cel putin am auzit ca se vorbeste despre mine, despre persoana mea, adica [...] dumneata vrei sa te inhaiti - zise E.B. Aproape cu revolta - cu o pustanca lipsita de feminitate".

Subu este un om "stimulat de rezistente", dispus sa se lupte, capabil sa faca orice pentru a casatori. Casatoria celor doi este pusa la cale de matusi sau de parinti, in timp ce E.B. se indragosteste mai mult de R.V.:

"Iata-ma indragostita! gandi E.B. in timp ce intra in casa. Si probabil il iubesc pe R.V. Da, bineinteles, pe el il iubesc, l-am si ales pentru asta, cu multa grija, cu o grija aproape matura, la fel de matura ca a lor cand l-au ales pe doctor. Trebuie sa admir o iubire onorabila."


E.B. se simte atrasa, neindoielnic, de putere, in seris nietzscheean. De altfel, motoul partii a doua este un citat din filozoful german:

"Hat man Character, so hat man auch typisches Erlebnis, das immer wieder kommt."

("Cine are caracter are in viata o traire-tip, care revine
mereu."

). Vointa de putere survine din aceasta incercare de a depasi conditia umana limitata:
Nietzsche propune conceptul vointei de putere, in sensul depasirii conditiei omului ameliorat, fara pasiuni, limitat la o viata larvara. Impulsul necesar pentru a depasi stadiul vietii cotidiene, pentru a atinge, cum se intampla in cazul filozofului german, la stadiul de "supraom", se numeste vointa de putere. Reprosul adresat de E.B. demonstreaza vointa sa de putere, intr-un sens negativ insa, personajul feminin ascultand de reflexul masochist al atavismului implicit al fiintei umane:

"Dupa cum stii si dumneata foarte bine, in seara zilei de sambata, 14 mai, desi m-ai asigurat ca esti bolnav si slabit si nu poti sa ma intovarasesti la bal, ai facut-o totusi, dar singur."

Importanta pentru fiinta feminina ar fi fost intalnirea acolo.
Pedeapsa pe care o aplica barbatului tine de gratuitatea actului in stil gidian:

"Am sa te pedepsesc crunt, pentru ca n-ai stiut sa aperi iubirea ce ne lega si care te leaga inca de mine [...] Da, ma voi omori pur si simplu, si aceasta din sentimentul dreptatii, care traieste in mine mai puternic decat in alti oameni si care imi ordona sa te pedepsesc, si nu te voi putea pedepsi altfel decat lovind, in acest fel, in mine [...] Si-acum, adio din partea unei moarte."

Sensul autodistructiv al omului, declansator de razboaie, determina acest gest de sinucidere, repetand conditia omului care nu supravietuieste valurilor succesive ale ciclurilor istorice.

Ideea de substitutie a omului cu zeul este tipic irationala, apartinand unui amoralism indepartat, cu o deosebire esentiala: prin ideea de nemurire dispare insasi esenta raului, fiintele nemaiputand sa-si faca rau una celeilalte. Genele revolute ale omului, care determina, in perioada primordiala, atemporala, izgonirea din paradis, se reflecta in trupul acestei femei, E.B.:

"Cum oare, prin ce miracol biologic a tresarit in corpul tau, atat de simetric si de asemanator cu alte mii si milioane de corpuri omenesti, aceasta idee neomeneasca, aceasta idee stranie a pedepsei unui semen, dupa un tribunal ridicat in tine insati, numai cu tine insati?" Zeii sunt singurii capabili sa pedepseasca oamenii:

"Jupiter lovea cu fulgerele tale, Atena cu lancea, Mercur cu caduceul, Neptun cu tridentul.. .si, tu, lasa-ma sa te intreb, tu, care m-ai lovit pe mine atat de puternic si de nimicitor, cu ce arma ai lovit?..."



Romanul are o structura gotica:

"Romanul poate fi - si eu cred ca trebuie sa fie - o catedrala. Ce era propriu catedralelor medievale? Disproportia [...] Un estetician german spunea ca primul element al capodoperei este surpriza. Uimirea, spaima, si abia apoi bucuria, catharsisul.
Eu imi explic indignarea unor critici si cititori cand vad proiectele mele ample prin faptul ca lor li se pare disproportionat ceea ce fac. E adevarat. E disproportionat.-Dar Dumnezeu unde vine? intr-o catedrala?"

Personajele moderne sunt supuse unei demistificari totale, intr-un proces de implicare afectiva intr-o viata sociala dezastruoasa, iar relatia cu lumea exterioara sta sub semnul multiplicarii starilor interioare negative si al unei tensiuni continue.