Integrat in perioada postpasoptista a evolutiei literaturii romane, Nicolae Filimon (1819-1865), este creatorul primului nostru roman tipologic - "Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soarici mananca" (1863); pe buna dreptate, aceasta lucrare a fost considerata "cap de serie din care se trag toate romanele de tip social ce-si nutresc substanta din ascensiunea arivistilor si prabusirile claselor vechi" (Serban Cioculescu).

   Tema romanului o constituie destinul arivistului Dinu Paturica, proiectat pe fundalul societatii bucurestene din prima jumatate a veacului al XlX-lea.
Aceasta tema face din "Ciocoii vechi si noi..." romanul unei energii pusa in slujba parvenirii.

In final, parvenirea este ratata, destinul lui Paturica ilus­trand dictonul "Fortuna labilis" (Norocul este schimbator).

  Titlul romanului este alcatuit din doua segmente:
Prima parte ("Ciocoii vechi si noi") numeste cele doua ipostaze ale ciocoiului, pe care scriitorul intentiona sa le pre­zinte: "de la ciocoiul cu anteriu si calamari la brau al timpi­lor fanarioti, pana la ciocoiul cu frac si manusi albe din zilele noastre ".




In roman apare numai prima categorie (ciocoii vechi), a doua urmand sa fie prezentata intr-o a doua parte a romanu­lui (care nu a mai aparut).
  Titlul mai cuprinde si un proverb popular ("... sau Ce naste din pisica soarici mananca"), ilustrand ideea ca patura ciocoilor "naste" mereu alte exemplare care ii perpetueaza insusirile.
Romanul este o specie a genului epic. Opera narativa in proza, de mare amploare si diversitate, a carei actiune se desfasoara pe mai multe planuri, romanul are o intriga com­plexa si personaje numeroase.

Care ar fi atributele care incadreaza "Ciocoii vechi si noi..."

in seria romanelor traditionale?
Este o lucrare epica in proza, de intindere mare, a carei actiune se desfasoara in medii sociale diverse. Lumea infa­tisata este verosimila, iar timpul este cronologic si obiectiv (caracteristici ale romanului traditional*).

Din punct de vedere compozitional, "Ciocoii..."

cuprinde 32 de capitole; titlurile acestora au, uneori, caracter rezumativ ("Confidentele"), alteori infatiseaza realitatile vremii ("Teatrul in Tara Romaneasca") sau indica numele personajelor pe care autorul le prezinta prin bogate portrete ("Dinu Paturica", "Postelnicul Andronache Tuzluc").
Actiunea propriu-zisa este precedata de o "Dedicatie" si de un "Prolog", in care autorul face, in tonuri muscatoare, portre­tul ciocoiului.
Desi titlul indica intentia scriitorului de a infatisa doua ca­tegorii de ciocoi, romanul o prezinta doar pe cea dintai; partea a doua a lucrarii (in care utrnau sa apara "ciocoii noi") nu a mai fost scrisa.
  Faptele narate se ordoneaza pe doua planuri antitetice care se intretaie:
   primul infatiseaza ascensiunea uluitoare a lui Dinu Paturica, tanar ambitios si lipsit de simt moral, care va reface, in linii generale, destinul stapanului sau Andronache Tuzluc. in jurul celor doi protagonisti se grupeaza celelalte personaje negative ale romanului;
  al doilea plan (mai putin consistent) se incheaga in jurul personajelor oneste (banul C., Maria, Gheorghe) pe care soar­ta ii rasplateste, in final, cu demnitati si fericire.
  Intriga actiunii (dorinta de parvenire a lui Dinu Paturica) este numai aparent simpla; in realitate, aceasta reliefeaza o energie care ar fi trebuit sa triumfe, personajul devenind o oglinda in care se reflecta toti arivistii care i-au urmat (de la Tanase Scatiu si pana la Stanica Ratiu).
  In romanul traditional, au prioritate faptele, intamplarile (in detrimentul analizei), iar perspectiva din care sunt privite acestea este una singura: cea a naratorului omniscient.

Universul operei:
Subiectul romanului ar putea fi prezentat pornind chiar de la primul episod al textului, in care autorul fixeaza timpul acti­unii ("intr-o dimineata din luna lui octombrie, anul 1814") si ii face portretul lui Dinu Paturica ("un june de 22 de ani ), surprins in timp ce astepta "in scara caselor marelui postel­nic Andronache Tuzluc".



Scara bogatei case a lui Tuzluc, constituie imaginea sim­bolica a destinului celor doua personaje: stapanul (aflat "sus" in ierarhia sociala in care-si castigase un loc bun, prin intrigi, linguseli si hotie) si sluga (aflata "jos", dar care va lua locul celui dintai): "Nu trecu mult si se auzi pasii cei lenesi si gravi ai Marelui Postelnic, ce cobora scara cu o cadenta simetrica" .

Deocamdata, Dinu Paturica sosise la curtea lui Tuzluc, adu­cand si o scrisoare de recomandare din partea tatalui sau, Ghinea Paturica (fost vataf de curte in slujba postelnicului); tanarul era imbracat modest si solicita, cu voce "lanceda", un loc de slu­jitor in casa boierului.
Acceptat de bogatul fanariot, junele aspirant la boierie devine "ciubucciu" al lui Tuzluc, noua functie fiind cat se poate de potrivita pentru a castiga, printr-o prefacuta umilinta, increderea stapanului sau.
Cum Paturica nu stia decat sa scrie si sa citeasca (adevarata lui "stiinta" fiind torturarea taranilor), el se instruieste la Scoala Domneasca, invatand "cu o silinta extraordinara" limba greaca; in acelasi timp, se si perfectioneaza in arta prefacatoriei (citin-du-l pe Machiavelli), astfel incat, in curand, boierul il va con­sidera "cel mai credincios si devotat dintre servitorii sai".


Nu peste multa vreme, fanariotul il va trimite pe Paturica s-o supravegheze pe chera Duduca (frumoasa intretinuta a postelnicului); cu ajutorul acesteia, ciubucciul il inlatura, prin intrigi, pe vataful de curte Gheorghe Serdarul, luandu-i locul.

Prin dobandirea acestei functii, nimic nu mai stavileste in­telegerea incheiata intre Paturica si Duduca (de a-l ruina pe Tuzluc); in aceasta actiune, este antrenat si chir Costea Chiorul (un negustor la fel de necinstit).

In "urcusul" lui Paturica, se mai retine si momentul unei "cercetari" pe care el o face la mosiile stapanului sau, actiune abil condusa, la sfarsitul careia, Dinu se alege cu doua sute de pungi de galbeni (mita de la arendasi, pentru a "inchide ochii" la faradelegile lor).
Tuzluc insa nu observa nimic, fiind ocupat cu schimbarea statutului sau de venetic; ravnind sa intre in clasa boierilor autohtoni, el o cere in casatorie pe Maria (fiica banului C), dareste respins.
Incetul cu incetul, profitand de lancezeala si de lenea fana­riotului, Paturica ii mananca averea, apoi se casatoreste cu Duduca. Aceasta ultima lovitura (relatata in capitolul " O scena dramatica") ii provoaca postelnicului un atac de apoplexie. Bolnav, sarac si cu mintea ratacita, Tuzluc va fi ingrijit datorita banilor pe care Gheorghe (fostul lui vataf de curte) ii plateste in acest scop. Ajungand in "varful scarii", printre cei foarte bogati, Paturica isi doreste si puterea politica; astfel, profitand de so­sirea in tara a lui Alexandru Ipsilanti, ciocoiul il ajuta pro­vocand o rascoala in tabara lui Tudor Vladimirescu si cauzand astfel asasinarea conducatorului pandurilor.
Rasplata o constituie functia de ispravnic al judetelor Prahova si Sacuieni.


In aceasta postura, ajutat de oamenii sai nelegiuiti, Paturica ii aduce la disperare pe tarani; striviti de povara darilor, ei merg " cu rogojina aprinsa in cap si cu jalba-n protap", la noul dom­nitor (Grigore Ghica al IV-lea).
Paturica este aruncat intr-o ocna parasita unde-si va trai ulti­mele zile; aici, afla ca Duduca si-a parasit copiii, fugind cu un turc (ulterior, acesta o va arunca in Dunare, pentru infidelitate).
Finalul este moralizator (in sensul ca personajele demonice sunt pedepsite, iar cele angelice - rasplatite de soarta) si romantic: pentru ultima oara, Tuzluc si Paturica se "intalnesc", atunci cand carutele care le duceau ramasitele pamantesti la cimitir, se intretaie pe o strada; locul ales (in fata pravaliei lui Costea Chiorul) li-1 alatura pe necinstitul negustor, pe care oamenii domniei tocmai il tintuiau de urechi, fiind declarat falita
Al doilea plan al romanului urmareste rasplata pe care viata i-o ofera lui Gheorghe: acesta ajunge "din opincar, mare spa­tar" si se casatoreste cu Maria.
O alta caracteristica a romanului traditional consta in preferinta autorului pentru personaje reprezentative, de multe ori, tipice.