Personajele romanului "Ciocoii vechi si noi..."

, de N. Filimon, alcatuiesc doua serii (grupe) aflate in antiteza:

Din prima (pe care am putea s-o numim a personajelor demonice) fac parte: Dinu Paturica, Andronache Tuzluc, chera Duduca, chir Costea Chiorul, Neagu Rupe-Piele si chiar dom­nitorii Caragea si Ipsilanti. h9h397hj95nue
Toti sunt condusi de ambitii si interese meschine, lipsiti de principii morale, gata sa-si vanda stapanul sau chiar tara pen­tru a ajunge bogati.
Din a doua serie (a personajelor pe care le-am putea numi angelice) fac parte: banul C, Maria, Gheorghe si domnitorul Grigore Ghica. Virtutile lor (onestitatea, modestia, patriotismul) fac din aceste personaje modele demne de urmat.

Prezentarea personajelor principale se face la inceputul cartii, tehnica utilizata fiind cea balzaciana.
Cel mai bine realizat este Dinu Paturica pe care G. Calinescu l-a caracterizat drept " un Julien Sorel valah ",
Aspectele negative ale profilului sau moral pot fi regasite, dupa cum s-a aratat, in "Prologul" romanului:
"Ciocoiul este totdeauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat cu o ambitiune nemarginita..."


Trasaturile portretistice ale lui Dinu Paturica sunt conturate inca de la inceputul romanului; astfel, portretul fizic sugereaza, fara putinta vreunei erori, aspecte caracterologice negative:
"...un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ri­dicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana" .

In textul selectat aici, pot fi descoperite trei dintre insusirile acestui personaj atat de complex:
  Viclenia ii dicteaza lui Paturica atitudinea servila din scena intalnirii cu viitorul lui stapan; de buna seama, vocea lanceda "ce inspira compatimire", vestimentatia modesta ca si vorbele mestesugite ("Sa traiti intru multi si fericiti ani! Sunt Dinu Paturica, nemernicul fiu al prea umilitei voastre slugi treti-logofat Ghinea Paturica, fostul odinioara vataf de curte al inaltimii voastre ") au darul sa-i deschida calea spre "paman­tul fagaduintei".


I-ar fi fost greu postelnicului sa intrevada, in acest tanar smerit, pe omul lipsit de inima care, inainte de a sosi in Capitala "stia, si inca foarte bine, sa tortureze pe tarani" ca sa le ia ultimul ban din casa.
Viclenia va fi magistral reliefata in prima scena a intalnirii cu chera Duduca; fiecare dintre cei doi ipocriti "canta" "aria vi­cleniei", pana cand femeia intuieste, in umilinta disimulata a lui Dinu, " intunecoasele intentiuni si aspirari ce-i rodeau inima ".



  Existenta cotidiana a lui Paturica in casa postelnicului se desfasoara sub semnul ipocriziei: toate atentiile fata de sta-
panul sau (pe care, in fiecare dimineata, " il freca pe picioare, il ajuta sa se imbrace, ii da de spalat, ii aducea dulceata, cafea si ciubuc"), "masurile" pe care le ia ca vataf si strada­nia de a invata, ascund adevarata tinta a personajului: "sa manance starea postelnicului".


Se contureaza astfel o alta trasatura a lui Paturica: ambitia de a parveni, intru realizarea careia pune o tenacitate si o energie care ar fi fost menite sa triumfe, daca intentia morali­zatoare a autorului nu i-ar fi rezervat sfarsitul cunoscut.

In numele acestei ambitii, ciocoiul fura din banii lui Tuzluc, ia mita de la arendasii mosiilor (care se jura sa scoata acei bani "indoiti din pielea bietilor sateni") si cumpara apoi, la mezat, averea celui care-l ajutase, lasandu-l pe drumuri.
Mandria grosiera a ciocoiului merge pana acolo, incat nu-si mai recunoaste propriul tata; sluga el insusi, Paturica este lipsit de cea mai mica urma de omenie fata de cei nevoiasi, punandu-l pe Neagu Rupe-Piele sa-i supuna la cazne, ori sa comita chiar si crime.
Sfarsitul lui Paturica, in ocna parasita, este simbolic: trupul lui va fi redat lumii tenebrelor din care i se plamadise, candva, sufletul.
Dinu Paturica reprezinta tipul arivistului. Pe buna dreptate, Eugen Lovinescu il considera drept rod al unei intuitii este­tice notabile, personajul devenind cap de serie pentru sirul de arivisti celebri din romanele de mai tarziu: Tanase Scatiu (" Viata la tara" si " Tanase Scatiu" de Duiliu Zamfirescu), Lica Trubadurul ("Concert din muzica de Bach" de Hortensia Papadat-Bengescu), Stanica Ratiu ("Enigma Otiliei" de G. Calinescu), Iancu Urmatecu ("Sfarsit de veac in Bucuresti" de Ion Marin Sadoveanu).
Cu toate minusurile inerente fiecarui inceput, romanul " Ciocoii vechi si noi..."

ramane valoros prin constructia personajelor, prin zugravirea veridica a Capitalei din acel timp si prin felul in care autorul dezvolta tema balzaciana a setei de inavutire.

In ciuda numeroaselor elemente romantice, a retorismului scriitorului si a scopului moralizator, ..Ciocoii..."

marcheaza inceputurile realismului, autorul fixand "o metoda literara pentru intreaga dezvoltare ulterioara a realismului" (Tudor Vianu).