Romanul Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soarici mananca apare in volum in 1863, prevestit fiind de nuvela Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, in care autorul face un exercitiu util. Desi intriga si compozitia raman rudimentare, Ciocoii., a fost primul nostru roman original.

"Prin tema, Ciocoii vechi si noi e un mic roman stendhalian (...), iar Dinu Paturica e un Julien Sorel valah" (G. Calinescu).

Tipologic, Dinu Paturica reprezinta tipul arivistului lipsit de scrupule in intentia de a-si atinge scopul. Pe buna dreptate, Eugen Lovinescu il considera rod al unei intuitii estetice notabile, el fiind continuat de : Tanase Scatiu (Viata la (ara si Tanase Scatiu de Duiliu Zamfirescu), Lica Trubadurul (Concert din muzica de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu), Stanica Ratiu (Enigma Otiliei de G. Calinescu), Iancu Urmatecu (Sfarsit de veac in Bucuresti de Ion Marin Sadoveanu). 

Trasaturile portretistice ale lui Dinu Paturica sunt conturate inca de la inceputul romanului; astfel, portretul fizic sugereaza, fara putinta vreunei erori, aspecte caracterologice negative:
"... un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana"

In textul selectat aici, pot fi descoperite trei dintre insusirile acestui personaj atat de complex:
  Viclenia ii dicteaza lui Paturica atitudinea servila din scena intalnirii cu viitorul lui stapan; de buna seama, vocea lanceda "ce inspira compatimire", vestimentatia modesta ca si vorbele mestesugite ("Sa traiti intru multi si fericiti ani! Sunt Dinu Paturica, nemernicul fiu al prea umilitei voastre slugi treti-logofat Ghinea Paturica, fostul odinioara vataf de curte al inaltimei voastre") au darul sa-i deschida calea spre "pamantul fagaduintei".



I-ar fi fost greu postelnicului sa" intrevada, in acest tanar smerit, pe omul lipsit de inima care, inainte de a sosi la Capitala "stia, si inca foarte bine, sa tortureze pe tarani" ca sa le ia ultimul ban din casa.
Viclenia va fi magistral reliefata in prima scena a intalnirii cu chera Duduca; fiecare dintre cei doi ipocriti "canta" "aria viclenief, pana cand femeia intuieste, in umilinta disimulata a lui Dinu, "intunecoasele intentiuni si aspirari ce-i rodeau inima".


  Existenta cotidiana a lui Paturica in casa postelnicului se desfasoara sub semnul ipocriziei: toate atentiile fata de stapanul sau (pe care, in fiecare dimineata, "il freca pe picioare, il ajuta sa se imbrace, ii da de spalat, ii aducea dulceata, cafea si ciubuc"), "masurile" pe care le ia ca vataf si stradania de a invata, ascund adevarata tinta a personajului: "sa manance starea postelnicului".


Se contureaza astfel o alta trasatura a lui Paturica: ambitia de a parveni. intru realizarea careia pune o tenacitate si o energie care ar fi fost menite sa triumfe, daca intentia moralizatoare a autorului nu i-ar fi rezervat sfarsitul cunoscut.

In numele acestei ambitii, ciocoiul fura din banii lui Tuzluc, ia mita de la arendasii mosiilor (care se jura sa scoata acei bani "indoiti din pielea bietilor sateni") si cumpara apoi, la mezat, averea celui care-l ajutase, lasandu-l pe drumuri.

Mandria grosiera a ciocoiului merge pana acolo, incat nu-si mai recunoaste propriul tata; sluga el insusi, Paturica este lipsit de cea mai mica urma de omenie fata de cei nevoiasi, punandu-l pe Neagu Rupe Piele sa-i supuna la cazne, ori sa comita chiar si crime.
Sfarsitul lui Paturica, in ocna parasita, este simbolic: trupul lui va fi redat lumii tenebrelor din care i se plamadise, candva, sufletul.