(6.09.1819-19.03.1865)
Fiul unui preot care slujea la Biserica Enei din Bucu­resti, Filimon se familiarizeaza de timpuriu cu textele biblice si invata la o scoala de dascali, ajungand din adolescenta cantaret in biserica. Atras de arta, canta intr-o trupa de teatru si scrie foiletoane muzicale. isi desavarseste educatia calatorind prin Europa. La maturitate isi ia o slujba de functionar al statului.

A scris proza de factura romantica, intre care amintim nuvela Mateo Cipriani, proza satirica Gentilomii de mahala, romanul realist Ciocoii vechi si noi.
Ciocoii vechi si noi sau ce naste
din pisica soareci mananca .....
1863 (roman realist)

1.   Romar.u are r, centru tipologia preferara a lite-a uri! realiste: pcrvcr.itjl.

2.   Scriitorul urmareste trasaturile generice a!e arivistului: vicleniu, ambitiunea prosteasca, mandria grosolana, lasitatea, lipsa de scfuouie (macnicvelismul), cinismul.

3.  Tema aminteste vag de romanul standhalian Rosu si neg; u, icrpor:ro:u! si fresca sociala aduc in literatura noastra Tehnici balzaciene.

4.   Fresca sociala urmareste amanunte de ordin social, informatii despre men­talitatile epocii, fapte consemnate in istoria generala, in conformitate cj estetica realismului.

Tema

Romanul abordeaza una dintre temele preferate ale realismului de inceput: ascensiunea si decaderea unui arivist.

Subiectul
Dinu Paturica este fiul unui sames (cel care aduna taxele), doritor sa-si capa-tuiasca baiatul printr-o slujba de calemgiu (slujbas la Divan), pe care spera s-o obtina cu ajutorul unui postelnic fanariot, Andronachc Tuzluc. Samesul il roaga pe boier sa-l ia pe Dinu la curtea sa, ca sa se mai roada, adica sa invete cum este viata in Bucuresti. Postelnicul ii ofera slujba de ciubucciu , luandu-l sub protectia sa. Aceasta indeletnicire il aducein intimitatea fanariotului, caci Paturica trebuie sa se ingrijeasca de tabieturile stapanului (ii pregateste cele necesare fumatului, ca­feaua, ii face masaj). Seducator prin obedienta exagerata, Paturica intra in gratiile lui Tuzluc, care il da la Scoala domneasca. Matur (avea 22 de ani) si hotarat sa parvina prin orice mijloace, ciocoiul isi alege din biblioteca postelnicului doar carti care sa-i subtieze mintea, in special biografii ale marilor personalitati (vietile marilor barbati), operele lui Cezar si ale lui Machiavelli. invata bine aritmetica si limba la moda in epoca - neogreaca. Timp de doi ani, Dinu Paturica isi face o oarecare educatie, isi slujeste stapanul cu un zel iesit din comun, castiga simpatia tuturor slugilor printr-o atitudine indatoritoare si prin respect ipocrit.
Andronache Tuzluc il face sfetnic de taina si ii incredinteaza misiunea de a o supraveghea pe frumoasa curtezana Duduca si de care fanariotul era indragostit.

Printr-un santaj subtil, Dinu o castiga pe Duduca de partea sa, o face complice la planurile sale de imbogatire. Curtezana il convinge pe Andronache Tuzluc sa-i dea lui Paturica slujba de vataf al curtii sale si sa-l inlature pe Gheorghe, sluga credincioasa a fanariotului.
Ajuns in aceasta slujba, in loc sa-i administreze averea, Paturica isi ruineaza stapanul, scotandu-i mosiile la mezat, una cate una, si cumparandu-le apoi el insusi, printr-un intermediar, la un pret de nimic. De asemenea, Duduca pretinde de la postelnic daruri scumpe, pe care le vinde cu ajutorul camatarului Costea Chioru.
Dupa ce il saraceste pe Tuzluc, Dinu Paturica se casatoreste cu Duduca, isi cumpara casa pe una din cele mai frumoase ulite ale Bucurestului si slujba de sames la hatmanie, devenind boier cu caftan. Dar ambitiile lui nu se opresc aici; Paturica vrea sa intre in randurile marii boierimi si, cum stia ca in Valahia totul este de cumparat, incepe un lung sir de nelegiuiri pentru a-si spori averea: isi schingiuieste taranii de pe cele trei mosii pentru a scoate de la ei si ultimul ban, se pune in slujba lui Ipsilanti (crezand ca acesta va urca in scaunul tarii), contribuie la prinderea si uciderea.lui Tudor Vladimirescu.
Dupa infrangerea revoltei din 1821, in Tara Romaneasca vine domn Grigore Ghica si pune capat sperantelor lui Paturica de a instala imparatia ciocoilor. Taranii maltratati de Paturica se plang voievodului si acesta da porunca sa fie inchis intr-o ocna de sare, la Telega. Dupa sapte luni de detentie, ciocoiul moare in spasmuri si parasit de toata lumea. Nici complicii lui nu au un sfarsit mai bun: Costea camatarul este tintuit de viu pe obloanele pravaliei sale, iar Duduca, recasatorita cu un ofiter turc, este inchisa intr-un sac si aruncata in Dunare din pricina infidelitatii ei.

Romanul urmareste si alte planuri epice, mai putin conturate, cum ar fi poves­tea banului C, cea a lui Gheorghe, vataful cinstit, episodul despre intrigile lui Ipsilanti.

Comentariul

Romanul lui Nicolae Filimon, primul roman din literatura noastra care respecta toate rigorile acestei specii, a fost editat in anul 1863, cand se impusese deja moda romanului realist prin operele lui Balzac si Stendhal. Intentia declarata a lui Filimon a fost aceea de a crea un roman despre ascensiunea primejdioasa a ciocoiului, adica a slugii imbogatite prin mijloace necinstite, dar a dorit, de asemenea, sa reprezinte prin personajul sau tipul ciocoiului din toate tarile (asa dupa cum afirma in Prologul romanului). Dinu Paturica reprezinta o categorie sociala care incepe sa se ridice pe la inceputul secolului al XlX-lea - ciocoimea -, iar Filimon urmareste trasaturile generice ale categoriei. De aceea, Dinu Paturica este urmarit in imprejurari tipic-ari-viste, prozatorul facand adeseori mentiunea ca el reprezinta o categorie sociala (o patura, dupa cum sugereaza si numele) care ameninta statul: Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieste a se reorganiza decat a da franele guvernului in mainile parvenitilor, meniti din conceptiune a fi slugi si educati intr-un mod cum sa poate scoate lapte din piatra cu orice pret!...

Dupa cum observa G. Calinescu, romanul Ciocoii vechi si noi debuteaza cu un portret de tip balzacian, un portret demonstrativ, in care sunt subliniate trasaturile generice ale ciocoiului, reluate, dezvoltate si motivate apoi de-a lungul romanului:

intr-o dimineata din luna octombrie, anul 1814, un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana, imbracat cu un anteriu de samalangea rupt in spate, cu caravani de panza de casa vopsiti cafeniu, incins cu o bucata de panza cu marginile cusute in gherghef, cu picioarele goale bagate in niste iminei de saftian, care fusesera odata rosii, dar isi pierdusera coloarea din cauza vechimei; la cingatoare cu niste calimari colosale de alama; in cap cu un cauc de sal, a carui coloare nu se putea destinge din cauza peticelor de diferite materii cu care era carpit, si purtand ca vesmant de capetenie o fermena de pambriu ca paiul graului, captusita cu bogasiu rosu; un astfel de june sta in scara caselor marelui postelnic Andronache Tuzluc...

Scriitorul asociaza elementele portretului fizic cu cele morale; astfel, Paturica are ochi negri, plini de viclenie, insusire definitorie pentru toate actiunile sale, dar care ii serveste cel mai bine pentru a-si ascunde adevaratele intentii; ciocoiul gaseste apelative magulitoare pentru stapanul sau, este atent cu toate slugile, fara deosebire, face toate treburile la care este pus {repede si cu placere), dar in realitate nu are respect pentru nimeni, fiind pregatit sa se imbogateasca pe seama nenorocirii oricui. Viclenia sa este dublata de o inteligenta perversa: el face din disimulare o arta cultivata cu multa finete. Prozatorul subliniaza in nenumarate randuri stradania personajului de a sugera prin mimica, atitudine sau vorbe exact ceea ce-si doresc ceilalti de la el; cand este trimis s-o spioneze pe Duduca, el isi ia o figura care exprima un fel de nevinovatie amestecata cu stupiditate; fata de Andronache Tuzluc afiseaza o adevarata veneratie; ajuns in fata lui Ipsilanti, pentru ca acesta nu-i permite sa se apropie, saruta ciucurii de la cuvertura patului pe care era asezat seful Eteri ei. Scriitorul comenteaza de fiecare data duplicitatea personajului, punand alaturi slugarnicia, cumsecadenia ostentativa si scopurile adevarate ale eroului sau. Trasatura, de asemenea generica pentru tipul ciocoiului din toate tarile, este si mandria grosolana. Filimon isi pune personajul in diferite contexte narative, ilustrative pentru aceasta trasatura anuntata inca din prima pagina a romanului. Paturica are demnitatea slugii care a indurat toate mizeriile stapanilor cu prefacuta placere si de aceea, dupa ce capata rang boieresc, ia o atitudine aroganta, afisandu-si cu grobianism noul statut: isi alunga tatal venit sa-l vada, pentru ca se rusineaza de saracia batranului in fata unor musafiri siman-dicosi. Tot din aceeasi mandrie gros subliniata, la inceputul ascensiunii sale poarta la cingatoare niste calimari colosale de alama, pentru a avertiza ca este stiutor de carte si ca aspira la slujba de calemgiu. Si vestimentatia ostentativa exprima aceasta insusire a personajului; cand vine la curtea lui Tuzluc, desi hainele sale sunt ponosite, evidentiaza oarecare cochetarie {fermena este captusita cu bogasiu rosu), iar mai tarziu, cand se infatiseaza la Duduca pentru a-si prelua slujba de sluga buna la toate, este imbracat ostentativ cu anteriu si giubea, ca boierii.

Dinu Paturica isi pregateste cu grija ascensiunea: citeste biografii ale marilor personalitati, invata aritmetica, castiga simpatia slugilor si increderea stapanului, apoi isi face planul de imbogatire, il fura cu rabdare pe binefacatorul sau, isi abandoneaza parintele si isi tradeaza tara, dovedind de fiecare data viclenia, ambitiunea si mandria grosolana, subliniate de autor la inceputul romanului.

Personajul este determinat social, ca in orice roman realist; evolutia sa este motivata prin mecanismul societatii, ceea ce reclama o prezentare amanuntita a epocii, a frescei sociale. Actiunea romanului este datata cu precizie, la sfarsitul epocii fanariote, din 1814 pana dupa revolta lui Tudor Vladimirescu din 1821. Prozatorul creeaza veridicitatea acestei perioade prin detalii numeroase. Epoca fanariota s-a distins in istoria noastra prin coruptie, luxurie si atmosfera carnava­leasca. De-a lungul unui secol, vechea boierime autohtona a fost inlocuita brutal de anturajul multilor voievozi fanarioti. De aceea, Filimon subliniaza in primul rand aceasta trasatura a epocii, urmarind destinul unui boier pamantean, banul C, figura emblematica pentru literatura noastra de dupa Filimon, care a insistat, mai mult decat pe alte tipologii, pe acest arhetip simbolic, devenit boierul de vita-veche. Romanul Ciocoii vechi si noi al lui Nicolae Filimon face pentru prima data distinctia dintre boierul de rasa si cel parvenit. Desi domnul fanariot ingaduia oricui sa-si cumpere rang boieresc, cand marele postelnic Andronache Tuzluc o cere de sotie pe Maria, fiica banului C, voievodul intervine cu promptitudine: *q te duci la banul sa-ti ceri iertaciune... pentru ca ai avut nerusinarea de a cere pe fie-sa in casatorie. Fara a mai avea o pozitie sociala privilegiata, banul reprezinta inca un reper, chiar si pentru un domn strain de legile tarii.

Portretul , desi succint, exprima tihna unui timp apus, viata sobra, fara tabieturile fanariote si demnitatea boierului de vita-veche: imbracat in antereu de sevai subtire, cu o libadea de pichet alb pe deasupra si cu cauc, cu cearsaf alb, sedea in pridvorul casei, pe un colt al unui pat lung si citea.
Informatia de ordin social este si ea bogata: de exemplu, Filimon povesteste cum se vand slujbele la ispravnicie la inceputul veacului al XlX-lea. Banii, intrigile tesute cu infinita placere, duplicitatea jucata cu savoare si interes artistic reprezinta principalele cai de parvenire.

In spiritul acesta hibrid, alcatuit din fast, cohetarie, ipocrizie si coruptie, se deruleaza si episodul despre Carabus. Preferinta pentru povestea picanta, ale carei amanunte, oricat de dramatice, se estompeaza in favoarea unui mesaj saturnalic, se manifesta din nevoia de spectacol, in care oricand spectatorul poate interveni. Carabus este un don Juan prins de un sot inselat, batut, uns cu pacura. Fierarul ii fixeaza doua coarne pe cap si apoi este eliberat. Cu greu ajunge la o mosie a sa din marginea Bucurestiului, dar slugile il cred o intrupare a diavolului si abia ii dau drumul in conac. Farsa nu are rostul strict al unei lectii morale, ci mai degraba subliniaza atmosfera de carnaval continuu. Dincolo de aceasta teatralitate picanta se ascunde insa o lupta atroce pentru supravietuire.


In conformitate cu estetica realismului, scriitorul prezinta mentalitatile epocii (urmareste atent desfasurarea vietii cotidiene la curtea boierului fanariot Andro-nache Tuzluc, insereaza povestea lui Carabus) si fapte consemnate in istoria nationala (revolta lui Tudor Vladimirescu). Un capitol intreg este dedicat teatrului romanesc (cap. XX). Descrie vestimentatia epocii si subliniaza rolul ei social; de pilda, Paturica apare initial imbracat cu haine saracacioase si uzate. Dupa ce intra in slujba lui Andronache Tuzluc, isi cumpara anteriu si giubea, iar mai tarziu, proaspat imbogatit, poarta cizme de saftian rosu.
Chiar daca uneori apar accente romantice, in detalii parantetice cam lungi, romanul se pastreaza esential in spiritul realismului. Varietatea informatiei cla­deste un tablou bine legat, despre sfarsitul epocii fanariote (reprezentata in special de Andronache Tuzluc) si inceputul domniilor pamantene, care mostenesc o clasa sociala formata din slugi imbogatite - ciocoimea.