Debuteaza in anul
1950 la ziarul "Zori noi" din Suceava, publicand
apoi in "Viata romaneasca".
Anii cei mai buni ai
activitatii sale poetice sunt 1954-1956. Debuteaza cu volumul "Primele
iubiri" in 1956, pregatind "Lupta cu inertia", aparuta postum, in 1958. Volume postume sunt "Primele
iubiri" (1962), "Versuri" (1964), "Moartea
caprioarei" (1964), "Albatrosul ucis" (1966),
"Poezii" (1971), "Sunt spiritul adancurilor"
(1971), "Varsta de bronz" (1971), "Primele
iubiri. Premiers amours" (1974). Arta sa poetica este "Moartea
caprioarei", un frame al cumplitei secete din 1946.
Tragicul accident
care ii curma viata il inregistreaza sub forma unei poezii de o mare
incarcatura lirica, metafora "pasarii cu clont de rubin"
fiind a nesfarsitului tavalug al zeului mortii:
"Pasarea cu clont
de rubin
S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat.
Nu mai pot s-o mangai.
M-a strivit
Pasarea cu clont de rubin,/
Iar maine
Puii pasarii
cu clont de rubin,
Ciugulind prin tarana,
Vor gasi poate
Urmele
poetului Nicolae Labis
Care va ramane o amintire frumoasa..."
.
Poetul viseaza totusi o zi a marii eliberari de moarte, cand demonul
cumplit al stingerii va fi invins:
"Si atunci
pasarea cu clont
de rubin
ne va privi clampanind furioasa,
ghearele ei se vor crispa
pe o craca rosie,
aripile ei se vor chirci
va fi apucata de convulsii
si noi o vom privi zvarcolindu-se,
si vom rade de ea,
si vom putea
socoti
abia atunci
ca am razbunat macar in parte
moartea caprioarei
cu narile infiorate..."
("Cantec de lebada" din
revista "Ramuri", 1983).
Scena sacrificiului
are reverberatii in strafundurile firii, tulburand linistea monumentala
a naturii:
"Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,
isi ridicase
capul, il clatina spre stele,
il pravali apoi, starnind
pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise
dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin,
cu tipat, ca pasarile toamna
Cand lasa cuiburi sure si pustii.
impleticit
m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb cand tata
Mi-a suierat cu bucurie: -
Avem carne!".
in apa pe care copilul o bea se simte de la inceput
fluiditatea mortii:
"Spun tatei ca mi-i sete si-mi face semn
sa beau,
Ametitoare apa, ce-ntunecat te datini!
Ma simt legat prin
sete de vietatea ca e a murit
La ceas oprit de lege si de
datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Cand viata-n noi cu
greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Cand soru-mea-i
flamanda, bolnava si pe moarte."
Realitatea cruda a vietii determina
aceste actiuni disperate de supravietuire ale individului, ca o necesitate
de a ucide pentru a nu muri, intr-un lant trofic al existentelor ce
se succed intr-o ordine prestabilita de un destin necrutator.
Alte opere la romana, dar Necategorisite |
Politica de confidentialitate |