Nicolae Vacarescu (17857-1825) este fiul lui Ienache Vacarescu si al unei descendente din familia Caragea, Elena. Se calatoreste cu Luxandra Baleanu in 1814, fiind apropiat de cercurile eteriste. Pentru ca nu poate sa opreasca inaintarea lui Tudor Vladimirescu, se refugiaza in Brasov, unde infiinteaza o asociatie culturala, impreuna cu Grigore Baleanu, Dinicu Golescu si Constantin Campineanu.

Se considera "slab in condei si in idei", scriind totusi in stilul anacreontic al inaintasilor sai. Poezia sa este petrarchista, cu unele pretiozitati specifice epocii, finetea de tip oriental, bizantin asociindu-se caracterului grobian, grosier. in poezia "Un pic de nadejde" se poate identifica nasterea unor versuri eminesciene avant la lettre, fiinta umana fiind confruntata, ca in "Mortua est", cu senzatia de dincolo de neant. O alta poezie ce i se atribuie este "Durda", cu tema haiduceasca. Multe din poeziile sale s-au pierdut. Poezia este un cantec vesel, in stil popular, adresat naturii in plina schimbare si inflorire:

"Primavara se iveste,
Ia vezi muguru-nfrunzeste
Si iarba cum incolteste,
Codrul cata, se-ndeseste
Inima-mi zburda si creste!" Pasarile padurii incep sa-si faca simtita prezenta:

"Cucul a-nceput sa cante,
Nu pe craci uscate, frante;

Micsuneaua, cam plapanda,
Altor flori miros comanda,
Daleo, Doamne, ce oranda!".

Trecerea la un nou anotimp este marcata de nevoia de a zburda, de a observa natura intr-un moment al bucuriei de a trai:

"Roibul meu, iarna mai toata,
N-a vazut vifor, nici zloata,
Ca-l tineam tot pe catare,
Pe bere si pe mancare,
Vai de draga lui spinare!/
Roibule, mi te gateste,
Salele-ti intepeneste,
Sa ma duci peste pripoare,
Vai si coaste la strimtoare,
Pre poteca far de soare."


Haiducia si indemnul la ispravile vitejesti sunt caracteristici traditionale ale acestui anotimp:

"Daleo, daleo, draga durda,
Fa-te-ncoace, nu fi surda,
Vin sa te-ngrijesc mai bine
C-a-npuiat greierii-n tine,
Daleo, durda, vai de mine!/
Oleo, leo! vreme-nviteaza
P-al cu inima viteaza,
Sa nu stea sa se cloceasca
Ci-n sange sa balaceasca,
Pomina sa-si infloreasca!".


Poezia are o tehnica literara si prozodica specifica doinei populare haiducesti, cu formule de adresare directa, motivul legaturii omului cu natura, masura de 8 silabe, ritm trohaic, monorima sau rima imperecheata.