Poezia "De demult..."

incepe cu o imagine de conspirativitate nocturna, intr-o atmosfera de mister, desprinsa, in mod neobisnuit, din peisajul bucolic dimprejur:

"Tot mai rar s-aud in noapte clopotele de la strunga...
Patru insi la popa-n casa tin azi sfat de vreme lunga./
intr-un sfesnic ard pe masa doua lumanari de ceara,
Plin de grije, peana noua moaie popa-n calimara:/
«Patru juzi din patru sate, de la Muras mai la vale,
Cu supunere se-nchina astazi inaltimii-tale...»".

inceput parca de epopee, in care se transcrie durerea oprimarii de veacuri a unui popor ce iubeste spatiile libere ale inaltimilor. Ne aflam in universul poetic al lui Octavian Goga si preotul este un apostol al satului, om de suflet romanesc si de cultura, care inmoaie "peana" in calimara pentru a scrie mai departe, la imparat:

"Luminate imparate! Scriem carte cu-ntristare,
Ne-au luat pasunea domnii, fara lege si-ntrebare.../
Semne-aveam, si-n miezuine le-au fost pus de mult batranii,
De pe cand in tara asta numai noi eram stapanii..."

.
Realitatea descrisa de preot, intr-un cadru temporal indepartat, este aceea cunoscuta dintotdeauna: domnii cei straini de tara asupresc poporul si inlesnesc luarea pamantului de catre cei putini. Saracia este totala si nimeni nu o mai poate stavili. Starea de maxima decadere se traduce prin crima, prin disparitia campurilor si prin moartea vitelor in ograda:

"Nu mai sunt acum pe campuri, toate le-a sfarmat dusmanul,
Si pe Ionut al Floarii ni l-au prapadit sarmanul/
Ne mor vitele-n ograda si ni-e jale noua foarte
Si,-naltate imparate, noi n-am vrea sa facem moarte!"

Discursul acesta patetic este trimis chiar imparatului, unsul domnului pe pamant, singurul care mai poate, in chip iluminist, ca domn "luminat", sa faca dreptate:

"Dar ne vrem mosia noastra, vrem si pentru mort dreptate!
Ale inaltimii-tale slugi supuse si plecate/
Am trimis aceasta carte si, precum ca sa se stie,
Scris-am eu, popa Istrate. in ziua de Sfant-Ilie."

La aceasta cina de taina s-au adunat persoane importante, conducatori de sate, "patru juzi", care, nestiind carte, intaresc cu degetul "plansoarea" durerii lor:

"Iar noi patru juzi cu totii nu stim slova si scrisoarea,
Punem degetul pe cruce si-ntarim din nou plansoarea."

Scrierea plangerii se incheie, prin simetrie cu inceputul poeziei, in zori de ziua: "La fereastra-s zori de ziua si patrund incet in casa,

Juzii. treji de ganduri grele, stau cu coatele pe masa./
O nadejde lumineaza fetele nemangaiete;
A-ntarit scrisoarea popa; la tot coltul o pecete."

Scrisoarea pleaca spre neobisnuitul destinatar chiar in cursul diminetii, devreme:

"Mos Istrate se ridica si, cu mana tremurata,
Pune cartea in naframa, de trei ori impaturata.../
intolit de drum, jitarul Radu Roata se iveste,
Vechi caprar din catanie, stie carte pe nemteste."


Scrisoarea, "cartea" catre imparatul, ramane o incercare de speranta pentru mica asezare a romanilor:

"El aseaza-n san ravasul, si saruta mana popii,
Juzii-i strang o data mana, le mijesc in gene stropii./
Stau cu popa-n pragul portii, ochii lor spre drum se-ndreapta,
Cand, cu traista-n subsuoara si toiagu-n mana dreapta,/
in sclipirea diminetii, care rumeneste satul,
Radu Roata pleaca-n lume, cu scrisoare la-mparatul."


Poezia, cu ton de~ balada si cu titlu de legenda, se constituie intr-o ruga disperata adresata cerului pentru a sfarsi starea de apasare, de totala asuprire a poporului roman. Mesajul de disperare, trimis imparatului, in fond unei instante supreme, care nu poate veni decat din cer, transcrie realitatea aspra a imperiului chezaro-craiesc, in care romanii erau supusi, fara drept de apel, constrangerilor istorice neiertatoare.
Teme si motive ale poeziei "De demult..."


.  Teroarea istoriei, demonstrata prin faptele fara precedent de asuprire si distrugere ale bunurilor celor multi. . Comunitatea satului, unita in jurul preotului, ca un nucleu in lupta de supravietuire a tuturor.
.  Conciliabulul nocturn, vazut ca singurul mijloc de meditatie si de decizie asupra situatiei insuportabile de asuprire. .  Dimineata, simbol al sperantei unui nou inceput pentru lumea asuprita, al solidaritatii cu oamenii asupriti.