Paul Verlaine (1844-1896). Poet simbolist francez, promotor al poeziei moderne si al unei tehnici noi de versificatie, sintetizata metaforic in celebrul vers "De la musique avant tout chose".

Primul sau volum se numeste "Poeme saturniene" ("Poemes saturniens", 1866). in 1869 publica "Les Fetes galantes", in care apare prima nota personala ce il face atat de celebru. in 1874 publica "Romances sans paroles", apoi "Sagesse" (1881). Cele mai importante culegeri de versuri sunt "Jadis et naguere", "Araour", "Parallelement", "Bonheur", "Chansons pour Elle".

Un studiu asupra simbolistilor se numeste "Les Poetes maudits".


Poezia cu acest titlu este in adevar o arta poetica celebra, prin care Paul Verlaine defineste noul statut al poeziei moderne, asezata sub semnul armoniei muzicale desavarsite:

"Deci, muzica intai de toate
Astfel, Imparele prefer,
Mai vagi, mai libere-n eter,
Fiind in tot, plutind in toate."

Muzica devine o cale de eliberare a fiintei, un mijloc de plutire spre lumea eterica a inceputurilor; de aceea versul trebuie sa se bazeze pe sugestie si pe ambiguitate implicita:

"Alege vorbele ce-ti vin
Sa para scoasa din confuzii:
O, cantecele gri, iluzii
De Tulbure in Cristalin!".


Poezia autentica, pura, se inscrie in zona vagului si a misterului, din care se scot senzatii estetice inedite:


"Sunt ochii splendizi dupa voaluri,
Zi ezitand in dupa-amiezi
Sunt astri-n azurii gramezi
Pe dulci, tomnatice fundaturi."

Poetul devine un estet al simturilor vizuale receptand nuante, ecouri cromatice, nu culori pregnante, lipsite de mister:

"Nuanta eu ravnesc s-o caut,
Nuanta, nicidecum culoare,
Nuanta doar-ingemanare
De vis cu vis, de corn cu flaut!".

Ironia nu este gustata, pentru ca ucide esenta poetica, o destineaza imperfectului:

"Alunga Poanta ce ucide
Si crudul Spirit, ras impur,
Ce lacrimi scot in ochi de-Azur
Si izul trivial de blide!".


Rima si elocinta trebuie folosite cu mare grija; exuberanta si caracterul navalnic al versurilor nu sunt dorite, nici rimele cautate cu obstinatie:

"Suceste gatul elocintei,
Si bine faci cand, cu putere,
Astampari Rima-n chingi severe,
Ea, sclava a nesocotintei."

Rima devine un instrument imperfect de revelare a armoniilor ascunse ale lumii:

"Ah, Rima-numai chin si sila!
Ce surd copil ori negru drac
Scorni bijuteria-fleac
Ce suna gol si fals sub pila?".


Muzica este, in schimb, singurul mijloc care dezvaluie orizonturile profunde ale lumii:

"Deci, muzica mai mult, mereu
Iar versul tau aripi inalte
Sa prinda nazuind spre alte
Iubiri si bolti de Empireu!".

Muzica deschide calea catre toate aventurile spiritului:

"Sa fie buna aventura
Cand sufla zgribulitii nori
Prin minte si prin cimbrisori...
Tot restul e literatura."