Pitarul Hristache (sfarsitul secolului al XVIII-lea - inceputul secolului al XDC-lea) este poet si cronicar, cunoscut scriitor al "Istoriei faptelor lui Mavroghene Voda si a razmiritei din timpul lui, pe la 1790".

Poetul este baroc-burlesc, avand un gust special pentru imaginile explicite, ciudate.

Principala sa scriere apare si sub alte titluri, mai putin cunoscute, precum: "Istoria romanilor" (1893), "Povestea mavrogheneasca" (1896), "Cronici si povestiri romane versificate" (1967).

Portretul lut Mavrogheni-Voda, personaj ciudat, fost dragoman (talmaci) pe Marea Alba, este alcatuit din contraste, banuieli si legende, ceea ce da pitarului curtii domnesti impresia ca scrie "o poveste minunata", cu intamplari "nemaipomenite" si "neauzite":

"Unii zicea ca e om bun
Cei mai multi ca e nebun;
Alti-l tinea de prost
Si nimini nu-si da n rost,
Cand sedeai cu el la sfat
Chiar nebun adevarat;
Cand incepea numa a-ti spune
Niste basme de minune."

in trecute intamplari pe Marea Alba "Avea cativa spanzurati
in port schimbat imbracati,
Cu niste mintene scurte
Numai pan la brau facute
Cusute cu gaitanuri.
Si la braie iataganuri
La cap turceste legati
Cu salvari largi incaltati.
Cu cuta pan la genuche
Cu gaitanuri pe muche,
Cu iminei in picioare
Si cu genuchile goale,
Cu manicile sumese
Si prin maini gloantele dese,
Galeongii, le zicea,
De langa el nu lipsea."

Personajul este sangeros, pentru ca, de fiecare data cand trece prin targuri, lasa in urma victime nenumarate:


"Vedeai colea si colea
Cate unul atarnat
De cate-o sandrama legat,
Iar pe afara prin campuri
Sta tepele infipte palcuri..."

. Panoplia zeului Marte este completa, caci peste tot se vad "sabii ferecate
Tot prin pareti spanzurate,
Mai pistoale, busdugane,
Masdrace si iatagane,
Suliti, angere, ! cutite,
Ca acile ascutite,
Maciuci, mai pusti ghintuite
Toate prin pareti lipite."

Casele domnitorului sunt incarcate de arme, el insusi fiind o aparitie fioroasa:

"Candu-l auzeai vorbind
incremeneai tremurand."

Personajul «ste vazut ca un neadormit paznic al capitalei, pentru ca nimic nu scapa de sub obladuirea sangeroasa:

"...cat era noaptea de mare
in streaja facea plimbare
Si te pomeneai cu el.
Tiptil in port fel de fel:
Turceste, calugareste,
Schimbat ca doamne fereste./
Cu galeongii dinpreuna
Si mazdrac tinand in mana;
Si pe unde nu gandeai
Pe-acolo-l intalneai;
Tiptil, pe jos si calare,
Prin targ si prin mahalale;
Uneori in port turcesc,
Alteori calugaresc."


Seara, pentru a instaura pacea in atmosfera orasului, se slobozeste tunul, ca oamenii sa stie si sa nu aiba chef de plimbare:

"Ca sa fie semn de streaja,
Mic si mare s aiba paza.
De la un ceas sa nu umble,
Nimeni, nici sa se mai plimbe
Nici calare, nici cu butca
Ca streangul i va fi munca."

Tonul poeziei este concluziv, sub semnul ironiei:

"Deci noi ne mai speriaram,
De plimbari ne mai lasaram,
Si cum auzeam dand tunul
Numai toti p-acasa drumul."


Pitarul Hristache scrie o poezie narativa simpla, cu versuri elaborate cu usurinta si mai ales cu un anume miracol al spunerii, care-i confera, pe langa caracterul de cronica in versuri, elemente de surpriza specifice literaturii.