"Corydon" o apoteoza a exuberantei eului liric, cuprins narcisist de admiratie in fata propriei frumuseti:

"Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche,
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta."

Caleidoscopic, eul isi ia infatisari multiple, reunite sub semnul amurgului, timp al declinului, al umbrei, al lipsei de aspiratie si al asteniei de sfarsit de drum:

"Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele desmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.
Sunt printul penumbrelor, eu sunt amurgul.../
Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri, trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase..."

Imaginea amurgului coborat in mijlocul lumii este supusa unei lentile suprarealiste:

"Panglici, cordelute, nimicuri m-acopar
Cand calc, parca trec pe pamant de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) il ascund sub monoclu,
Si-ntregul picior cand pasesc il descopar,
Dar iute-l acopar, ca iar sa-l descopar..."

. Ochiul celalalt pare sa priveasca lumea dintr-o alta ipostaza, inscrisa insa in aceeasi simbolistica a imaginilor suprarealiste:

"Cellalt ochi, (cel galben) il las sa s-amuze

Privind cum se tin toti ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-ati sti cat va sade de bine,
Sarind, topaind dupa negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuza si-l las sa s-amuze."


Fiinta ciudata este supusa unui ritual strict al frumusetii:

"C-un tainic creion imi sporesc frumusetea,
Fac baie in cidru de trei ori pe noapte,
Si-n Ioc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu bareta mi-ajuta zveltetea,
Si-un drog scos din sange de scroafa nobletea."

Personajul are toti dinti pudrati cu aur, intr-o viziune caricaturala asupra lumii, mijlocul este supt in corset, fumeaza doar din pipe uriase, iar infatisarea este demonica:

"Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisica ranjeste,
Si nu stiu de ce, cand plimbarea-mi prieste,
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite,
Din mine ies limbi si naparci otravite."

Personajul de basm este jumatate floare, jumatate om:

"Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase,
Si insasi natura atotstiutoare,
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn ratacit intre case,
Un turn de pe care cad pietre pretioase."


Strofa de inceput a poeziei, devenita un factor de accentuare a ideii poetice, construieste
aceeasi imagine a inceputului, incheind simetric textul:

"Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche,
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta."