Poezia, facand parte din volumul "Alfabet poetic", este o parabola a destinului uman, viata fiind vazuta ca un trist "sympozion", ca o petrecere inutila, aceeasi in datele ei fundamentale pe toata scara istoriei. De aici tabloul de pe vremea ospetelor si a sarbatorilor din Evul Mediu sau din perioada tarzie, decadenta a Imperiului Roman, intr-o atmosfera de chefuri si libatii nesfarsite. Pe lume, la ospatul existential, omul nu vine invitat, ci involuntar, pe cai parca de vis, prin chemare soptita, acceptata in cele din urma:

"Dintr-nceput, ospatul nu fusese
menit pentru nici unul dintre noi.
Nici vinurile-n cupe n-au fost noi,
nici rodiile stralucind pe mese.
Mai vechi ca lumea insasi e ospatul.
Sunt proaspete doar pofta si rasfatul
si mastile convivilor, de lut.
Am fost adusi aici ca un facut,
de-o soapta dintre soapte, cantare
ce-a prins in noi sa sune-n noi mai tare."


Viata este un ospat degradat, departe de cel mitic, al zeilor, ramas de multe ori fara sens:

"Nu simti ca vinul are-un gust amar?
Privind cu ochi hipnotici in pahar,
ciocnim, in hohot, cupele vecine,/jdar nu stim pentru ce si pentru cine."


Farmecul petrecerii si al libatiei s-a pierdut, fiind inlocuit de betii erupte, mesele purtand urmele sordide ale generatiilor anterioare:

"Priveste: mesele lucesc de slin,
adeverind sederea la libatii
a altor scufundate generatii
si lunecarea insilor desculti
ce-au ospatat inaintea ta.»."

. Cantarea este "sumbra, tremurata", personajele baroce si imbatranite joaca mereu aceeasi piesa, alunecand intr-o atmosfera de vis:

"Ah, totul e un vis, o alta lume.
Iar noi jucam, in tinere costume,
un rol incaruntit cum altul nu-i..."

. Ospatul lumii este o metafora pentru scena vietii, pentru spectacolul pregatit de zei, in care generatiile se succed neintrerupt:

"Dar vai! Voi fi si eu culcat de vantul
ce va sufla peste mesen\. Si eu
ma voi urni din locul meu, cu greu, cedandu-l ,
dupa marea randuiala,
strainilor ce vor intra in sala
grabiti, infrigurati, sa bea si ei
nectarul mistic pregatit de zei
si tuturor dat dupa dreptate."

Dupa ce ospatul se sfarseste, raman doar resturile vietii:

"O, sfanta, trecatoare voluptate!
Raman doar drojdiile verzi si noi,
Caci vasele se sparg si se revarsa.
Nici vinurile, nici tamaia arsa
nicicand nu sunt menite pentru noi!"