Proza lui Stefan Banulescu (1929-1999) ocupa un loc aparte in literatura romana contemporana, caracterul ei origi­nal fiind sustinut prin cel putin trei trasaturi definitorii:

-  orientarea spre mit si spre fantastic;
-  sugestia vechimii (prin trimiterile la arhaic si la arhe­tipuri);
-  caracterul simbolic.

Nuvelele (volumul "Iarna barbatilor" - 1965) ca si ver­surile (volumul "Cantece de campie" - 1968), graviteaza in jurul urior simboluri: cocosul, dropia, salcia, salcamul, masa cu oglinzi.

Admirabila este nuvela "Mistretii erau blanzi", axata pe mitul Potopului si evocand inmormantarea unui copil, pri­mavara, in delta napadita de ape. Tot asa, nuvela intitulata "Dropia" cuprinde povestea unei calatorii (simbolizand drumul initiatic in cautarea a ceea ce nu poate fi atins).
Curentul literar in care poate fi incadrata proza lui Stefan Banulescu este realismul miraculos.
"Cartea de la Metopolis" este prima dintr-o serie de patru carti (tetralogie) proiectate a fi reunite sub titlul " Cartea Milionarului".


Celelalte trei volume anuntate ("Cartea Dicomesiei", "Sfarsit la Metopolis" si "Epilog in orasul Mavrocordat") nu au mai aparut, din al doilea volum publicandu-se doar o nuvela.

Cele patru titluri trimit la reperele unei geografii fabuloase si ale unui timp revolut, carora Milionarul (naratorul) le-a inchinat cartea la care a lucrat intreaga viata.
"Cartea de la Metopolis" nu se incadreaza in tiparele cunoscute ale romanului, ci cuprinde o seama de povestiri care alcatuiesc, impreuna, cronica unui spatiu mitic si magic, al carui centru este orasul Metopolis - cel mai important ..per­sonaj" al volumului.

Romanul se deschide prin sosirea, la Metopolis, a unui anume Glad care intra in oras dand de-a dura o roata de caruta. Simbolismul roatei fiind atat de bogat, vom incerca sa descifram romanul pornind de la semnificatiile acesteia:
in unele mitologii, roata este un simbol solar, din ea nascandu-se spatiul si timpul.

In "Cartea de la Metopolis", spatiul este cel dunarean, mai precis este situat la confluenta dintre cele doua brate (Borcea si Dunarea). in acest topos mitic sunt situate orasele Metopolis si Mavrocordat, satele Dicomesiei, Cetatea de Lana, Insula Cailor si Insula Macelarilor - repere pe care Milionarul i le arata, cu mandrie, lui Glad, atunci cand acesta soseste in orasul sau.
Metopolisul (a carui istorie, spun localnicii, isi are rada­cinile in Bizant) agonizeaza lent, desi in subsolul sau se afla o mare bogatie: marmora rosie. Niste placi de marmora, im­podobite cu basoreliefuri bizantine (metope) au fost chiar des coperite in preajma asezarii, fapt care i-a dat si numele (Metopolis = orasul metopelor).
Singura "activitate" care se mai desfasoara in aceasta urbe, este "negotul de ani"; in virtutea acestuia, indivizi ca Bazacopol sau Havaet cumpara, odata cu proprietatile ridicate pe straturile de marmora, si anii care le-au ramas batranilor proprietari, platindu-i in rate mizere.

De cealalta parte, satele Dicomesiei, aflate intr-o campie manoasa si intinsa, infloresc si atrag pana si "pomii" (oamenii buni de munca si tineri) care parasesc Metopolisul, cautan-du-si un alt spatiu vital. Chiar si salcamii (arbori sacri) sunt luati, cu tot cu radacini, de catre dicomesieni, despuind Metopolisul de atributele sfinteniei.

Crescatori de cai din tata in fiu, dicomesienii isi aleg mire-sele in cadrul unor intreceri/ritualuri pastrate din stravechime, fetele care privesc spectacolul alergarilor de cai (din ziua de Boboteaza) fiind rapite si integrate in noul neam. De altfel, cailor le-a fost si daruita insula care le poarta numele si unde ei traiesc in salbaticie, ca in vremurile preistorice.
Timpul romanului pare a fi secolul al XX-lea, dar acesta este greu de fixat fiind caracterizat drept "timp trecut ne­incheiat" sau "viitor al trecutului" (Eugen Simion).
Intorcandu-ne la primul simbol al romanului, roata mai poate simboliza viata si moartea.

Care sunt personajele ale caror vieti le povesteste Milionarul?
Mai intai, fiecare personaj are un nume-porecla, ascunzand esenta sub o masca: Iapa-Rosie, Constantin Pierdutul I-ul, Filip Umilitul, Topometristul, Generalul Marosin s.a.; pana si fostul puscarias Glad (care isi procura niste haine militare) primeste numele de Generalul Glad.
Cea mai frumoasa porecla o are Milionarul, numit asa nu pentru averea lui inexistenta, ci pentru "bogatia si risipa de minte si de fantezie" pe care le cheltuieste " in folosul inte­legerii oamenilor si lucrurilor".



In felul sau, Milionarul este un Creator care reconstituie, prin povestire, vietile celorlalte personaje, intr-un ,joc secund" poate imperfect, dar nu lipsit de frumusete.
In acelasi arhetip al creatorului s-ar putea incadra si croitorul Polider: el masoara si taie stofa in bucati mari (ca un Dumnezeu despartind continentele) si "masoara" oamenii cu privirea, ca si cand le-ar fixa "marimea" vietii, destinul.
De basm tine, dupa cum s-a aratat, Iapa-Rosie; crescuta in topitoria de metale a batranelor Fibula si Guldena, Iapa-Rosie freaca monedele vechi cu nisip si cenusa, fiind o Cenusareasa. Atunci cand isi primeste "condurii" (ghetele rosii) ca sa-si caute un sot, tanara nu-si gaseste decat un "print" batran si urat (pe armeanul Aram Telguran). Si de data aceasta, mitul isi arata si reversul, iar iesirea din basm a fostei Cenusarese este ireversibila: plecata in alte locuri si ducand o viata aven­turoasa, Iapa-Rosie se intoarce, deschizand, impreuna cu un alt "print" caricat (Glad) o mica industrie de lumanari (!).
Exemple de alunecare a mitului in derizoriu mai sunt si acest lucru i-a facut pe unii comentatori (Cornel Regman) sa vorbeasca despre "utopia parodica" a cartii. Dintre acestea, ar putea fi mentionat copilul nimanui (numit, ca un rege, Constantin Pierdutul I-ul) devenit apoi un fel de masina de cal­culat in pravalia Iepei-Rosii.
c) in sfarsit, roata mai este un simbol al intoarcerii la ori­gini si al circularitatii: "Sub semnul rotii aduse cu sine de Glad, in cea dintai pagina a romanului, stau toate in orasul muribund, care, traind din amintiri, se intoarce in fond mereu spre origine. Toate personajele principale pleaca (au plecat candva) in lumea larga, ca sa revina la sfarsit la matca (...). Roata e un simbol pentru o lume mitica, al carei timp e unul de repetitie permanenta. O lume inchisa, rotunda, in care des­tinele se misca in cerc" (N. Manolescu).


In totalitatea ei, si opera lui Stefan Banulescu reprezinta o "eterna reintoarcere" la aceeasi lume proprie autorului:
"Stefan Banulescu este, la fel ca Balzac, creator al unei singure Lumi, si, in acelasi timp, autor al unei singure Carti - romanul in santier perpetuu «Cartea Milionarului» "