Se naste la 8 septembrie 1926, in comuna Facaieni, in judetul Ialomita.

Este prozator si eseist, facandu-si debutul cu volumul de nuvele "Iarna Barbatilor" (1965).

Este un colaborator fervent la revistele literare "Contemporanul", "Tribuna", "Romania literara", "Familia".

Alte volume de nuvele, eseuri si reportaje sunt "Colocvii" (interviuri, colaje publicistice) (1964), "Scrisori provinciale" (1976), un adevarat corolar de povestiri si eseuri critice, "Cantece de campie" (1968), o placheta de versuri, "Casa cu ecouri tarzii".

"Cartea de la Metopolis" (1977) este primul volum din seria "Cartea miliona­rului", a carui continuare era reprezentata de "CaVtea Dicomesiei", "Sfarsit la Metopolis" si "Epilog in orasul Mavrocordat".

in 1988, publica primele fragmente din "Memoriile unui tanar", in revista "Viata Romaneasca".

Este bursier la Universitatea din Urbino (1966), la Universitatea din Iowa City, International Writing Program si bursier invitat la Akademie der Kiinste (Berlinul de Vest), in programul Deutscher Akademischcr Austauschdienst (1983).

Este si vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor (1968-1972; 1990-1994). Se stinge din viata in anul 1988.

Opera lui Stefan Banulescu este circulara. Nuvelele arhetipale sunt "Mistretii erau blanzi", in care natura se banalizeaza, devine cotidiana, "Dropia", in care spatiul se
proiecteaza in fantastic, "Satul de lut", cu accente expresioniste. Planurile existentei se deplaseaza, printr-un straniu proces de sliding ("alunecare"), in cazul nuvelei fantastice "Un alt colonel Chabert", eroul fiind "un om care-si pierde locul si timpul existentei".

Tema de lume arhaica este prezenta in nuvela "Un viscol de altadata".

"Ideea-chabert" contureaza un personaj gogolian, iar personajele sufera de sindromul pierderii identitatii.


Ca preludiu la romanul "Cartea milionarului" apar Doamna Serafis, Topometristul, Drahma si Assaria, personaje cu nume de moneda antica, transformate in Fibula si Guldena. "Cartea milionarului" foloseste metafora cartii infinite din "Cartea de nisip", a lui Borges, pentru ca isi propune un spatiu epic nelimitat, amenintand sa dobandeasca proportii cosmice, cu evocari "in abur de poveste sacra".

Milionarul are diverse nume: Constantin Pierdutul, Andrei Mortu, Bazacopol, Viata Amarata, Havaet. in domeniul intertextualitatii, trecerea de la viitor la trecut este aleatorie, timpul fiind mai curand circular si reversibil, sacru, desprins din atirripul primordial. Milionarul este o entitate omnipotenta, situat la "scara unu pe unu" a vietii, intr-o harta complexa a destinelor tuturor eroilor. Episoadele au rezonante mitice, atemporale:

"Nefericirea Regilor", "Vedere spre Cetatea de Lana", dominata de Polider, demiurgul-croitor, "Pacatele lumii", cu Femeia-paracliser si nenumaratii ei copii. Romanul este o "feerie, bizantina", in acelasi sens in care timpul pare a sta pe loc. Personaje care apar in avalansa sunt Generalul Marosin, Zoe Lucescu si Fi.bula, Filip Lascareanu Teologul, iar acestea creeaza un hatis de iluzii, pentru ca granita dintre real si ireal pare a disparea, inghitita de un noian de informatii familiare si absurde, nerespectand bunul simt. Milionarul scoate, dintr-o imensa "punga atemporala" ("nontemporal purse") amintirile, pe care le transpune intr-o ordine doar de el stiuta: vedem Metopolisul, nume cu rezonante bizantine, "Oras al metopelor rosii, oras hranit cu apusuri,
Aici isi cioplea Bizantul pietrele imperiale de mormant"), Viena Wandei Walberg si a lui Filip-Teologul-Umilitul, Orientul si Occidentul. Atemporalitatea este la ea acasa: timpul pare "incremenit" de un gigantic pumn al demiurgului, nu se scurge, doar se deruleaza, pe
o ciudata si imprevizibila curba de histerezis, mereu inghetat, diferit de timpul istoric si biografic. Sfarsitul unor personaje este burlesc: lui Filip-Teologul i se gaseste ca substitut un personaj dicomesian, Filip Apostatul, dar si un impostor abil, cum este Emil Havaet. Personajele sufera o degenerescenta tipica: Pseudogeneralul Glad, numit "Generalul", isi pierde din importanta, Milionarul isi ia masuri de distantare de faptele cotidiene, situandu-se intr-o atemporalitate demiurgica. Un alt personaj, Constantin Pierdutul I-ul, vine de pe Insula Cailor, ca un Robinson Crusoe, iar in urma tuturor ramane Campia eterna, a Dicomesiei. Opera livresca, ciclul "Cartea milionarului" construieste un spatiu narativ enorm, in care fantezia si irealitatea se substituie realitatii obisnuite, o invadeaza intr-o mare de simboluri stranii.

Dropia
Povestirea se construieste intr-un spatiu fabulos, mitic, un taram aglomerat de iarba si de pasari, devenind un spatiu edenic:

"S-a umplut pamantul de prepelite."

intr-un astfel de topos, naiadele danseaza prin iarba, ca niste entitati magice, transpuse intr-un spatiu miraculos, plin de enigme existentiale:

"Roua tine pana spre amiaza. Cand s-o face ziua, daca ti-e cald, intri in iarba sa te scalzi. Asa fac fetele lui Arsunel, fug dimineata din asternut, alearga pe camp si intra unde e iarba mare."

Fiintele feminine sunt eterice, cu puteri magice, fiind imblanzitoare de pasari, pentru ca le "zboara prepelitele de la subsuori si le canta prigoriile cu gusa rosie la ascutisurile pieptului."




In acelasi timp, tinutul este bantuit de o seceta cumplita, apa mai gasindu-se la treizeci de metri adancime, acolo unde omul nu poate ajunge. Fantanile cu apa au disparut si peste tot domneste marea seceta, reperabila in timpul istoric (in 1946); chiar luna de pe cer sufera de o boala ciudata, fiind lipsita de puteri:

"A fost seceta ca si luna se innegrise, de-i mai ramasese intr-o parte, asa, ca un banus de ou."

Oul magic, al "inceputului si sfarsitului", este chiar lumea, daca se respecta principiul micro-macrocosmosului, conform caruia universul mare poate fi concentrat in universul mic. Aici, intreaga lume pamanteana este bolnava de seceta, incercand sa se retraga in oul simbolic al lunii.



In fata acestui fapt transcendent, timpul sufera modificari: seceta durase de pe la saptamana Floriilor pana acum, spre toamna, iar lunile aprilie, mai, iunie, iulie si august se ingramadeau in toamna, printr-o translatie neobisnuita, printr-o rotire a semnelor temporale. Alte semne magice fac ca mosii sa se tina dupa fete tinere, albinele sa roiasca in septembrie si chiar sa apara Fuierea, caruia ii fugise nevasta de foame si de sete, fiind rapita de un "vartej alb".

Fuierea va pleca in cautarea sotiei, facand carare, alergand cu calul dintr-o parte in alta. Mai tarziu aceasta carare se surpa, simbolizand izolarea lumii, ruperea sa de transcendentul care nu se mai reveleaza. Fuierea devine un personaj fantomatic, care nu mai poate fi zarit aievea, iar in curtea lui se afla maci rosii si mari, crescand la umbra unui plop inalt. Un alt personaj ce iese din tiparul realului este Corbu, care s-a invelit cu umbra, culeasa de pe picioare. Corbu are o meteahna, spune cantece de parca vorbeste si incearca sa alerge dincolo de zare, pentru a descoperi ceea ce nu poate fi descoperit. Corbu este un Pasari-Lati-Lungila:

"intind mana inainte, si lovesc in soare un dinte, care tocmai rasarea. Ai grija, Miroane, cand s-o ridica soarele sa nu scape Danila prin iarba si sa-ti ia porumbul..."

. Corbu este un personaj hieratic, asemenea calugarului Bogumil din piesa "Mesterul Manole" de Lucian Blaga, parul i se amesteca cu inelele de la darlogi si pare "ca-i sufla calul in talpi cu narile."



Locul misterios unde se duc toti, cautand apa vietii, salvarea, este "la dropie", si neamul lui Danila pare sa ajunga primul atat de departe. in urma cu catva timp, daca s-ar fi pus intrebarea sa, "daca au sa plece in noaptea asta la dropie", "jumatate ar fi tacut, un sfert ar fi dat din umeri, iar alt sfert ar fi zis nu."

Un personaj din neamul lui Danila, care vorbea de "oul inceputului si sfarsitului", este "spionul Mariei Tereza"; el are caii cu burta cea mai supta din sat si nu s-a insurat, "ca sa nu dea la nimeni sa manance degeaba".

Povestile despre el sunt vechi, tin de timpul in care turcii trecusera prin sat, in goana calului. Convoiul se formeaza in jurul povestitorilor, in timp ce neamul lui Danila trece pe ascuns spre dropie. intrebarii lui Miron, adresata neamului ascuns al lui Danila, nu-i raspunde decat rasul inabusit al lui Corbu, care avea obiceiul de a rade in somn. Drumul duce, in mod complicat, spre tinutul mitic de la dropii, pe sub "Movile".

Aici, la Movile, se afla morminte vechi de-ale turcilor; tot aici se afla si fata petita de Danila si nimeni nu se aventureaza prin acele surpaturi.
Povestirea se constituie in jurul drumului magic de regasire a lumii ascunse. Excursiile se soldeaza cu intamplari ciudate, povestite la un interval de noua ani de cand a avut loc cumetria unchiului Matei. Casa lui Paminode este similara cu moara lui Califar, personajul lui Gala Galaction: Miron ajunge la casa acestui personaj, dar nu reuseste sa patrunda dincolo de un zaplaz inalt, unde un caine se zbate in lant, apoi nu mai face nici o miscare. intamplarea despre cainele lovit de cineva si care se potoleste este povestita lui Petre Uraru si fiecare isi da cu parerea asupra insolitei situatii, pana si Victoria, din neamul lui Pepene. Discutiile despre fata care s-a maritat si despre Paminode tin de un fantastic bizar al intamplarilor, descrise de "mintea zburatoare" a Victoriei, la niste prune uscate si in jurufc unei cani cu apa. Legendele despre Paminode se inmultesc: in curtea lui se afla un lant de caine tras pe sarma de o mana nevazuta, dupa cum povesteste vataselul Dudulina, care incercase intr-o zi sa se adaposteasca de furtuna. Casa lui Paminode este bantuita de forte nevazute, desi o explicatie simpla se gaseste intotdeauna: omului ii fusese mila de caine si il bagase in casa, pentru a-l adaposti de furtuna. Paminode are opt copii, dintre care cel mai mare are cinci, sase ani. O poveste este legata de petit: fetele asteapta petitorii imbracate numai in camasi albe si canta un cantec pe <;are nici Corbu nu poate sa-l prinda. Incantatia magica repeta formule arhetipale ale lumii demult apuse:

"Printre ele, bob de aur, faur, taur, iute ca un graur, ban de aur, om de aur".

Fetele, in numar de zece, asteapta pe flacai, dar acestia nu se transformasera in turturi de gheata, cum cerea datina, nici nu se uitasera pe fereastra sa le vada pe fete doar in camasi. Nici pe ulita nu sunt, iar cand fetele se intorc dupa o scurta cautare, ii gasesc pe flacai mancand din turturi ca sa prinda puteri. Numai ca nu sunt zece, ci doisprezece, dintre care doi sunt copiii lui Paminode. Timpul pare a se aglutina in discurs, naratorii incercand sa desfolieze planurile temporale. Chiar strainul ce strabate locurile venise sa prinda vremea din urma.


In polifonia vocilor narative, discutia se schimba. Paminode are obiceiul de a fura lemn din padure nu la data ceruta, ci mult mai devreme, in timp ce Miron are de gand sa prinda dropia, un simbol al atemporalitatii, care nu e de zarit nici vara, nici toamna, nici iarna. Dropia poate fi vazuta numai noaptea, la Padurea Pietroiului, cand Paminode are obiceiul sa-si scoata nevasta din ascunzis. Petre spune ca Paminode se apuca de cosit atunci, iar la aceasta munca isi pune si sotia. Victoria este si ea un personaj fantomatic, o "dropie", pentru ca a doua zi dispare, la fel de brusc pe cat aparuse. in locul Victoriei, in curte se afla o femeie batrana, cu gura botita, care da de mancare pasarilor. Apoi, in alta secventa temporala, planurile se despart: Victoria este de mult timp oale si ulcele, Petre este amintit doar prin crestaturile facute pe raboj, neamul lui Danila este insemnat de luna si de stele, "La dropie, pamantul intreg e galben de atata porumb. Cand apune soarele, ramane ziua, ca e porumbul."

Victoria se transpune, de data aceasta, intr-un alt plan temporal, departe de lumea cunoscuta, tarandu-si dupa ea zestrea; apare chiar o racla, simbol al mortii, si toti doresc sa mearga "la dropie".

Acolo, "la dropie" coseste tot neamul lui Paminode, chiar si un baietel care are, de data aceasta, numai sase ani.