Articolul, aparut in anul 1868, este o analiza lucida asupra civilizatiei romanesti, intemeiata, de la inceputurile ei de modernitate, pe un neadevar care a cuprins toate sferele vietii materiale si culturale:

"Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei romane, este neadevarul, o1e164os14bno pentru a intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public."


Cufundata pana la 1820 in "barbaria orientala", societatea romaneasca, trezita "din letargia ei", este atrasa de ideile "Revolutiunii franceze" si se indreapta spre cultura si civilizatia principalelor state occidentale, Franta si Germania. Din nefericire, romanii au preluat, din acest promitator proces, numai "o parte din lustrul societatilor straine", de fapt "lustrul dinafara".

Greseala fundamentala consta in lipsa de pregatire si de observatie profunda cu care tinerii porniti sa studieze in afara au receptat cultura si civilizatiile respective, vazand numai efectele progresului, nu si cauzele, numai formele exterioare, nu si "fundamentele istorice mai adanci":

"Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima aprinse de un foc prea usor, tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a reproduce aparentele culturei apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern."


Teoria formelor fara fond, elaborata de critic si devenita, pentru multa vreme, dominanta a societatii romanesti, se observa tocmai in aceasta neconcordanta intre principiu si forma:

"in aparenta, dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizatie occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune."


insa aparentele sunt inselatoare, pentru ca toate aceste infrastructuri sunt "pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar, si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula".

Singura realitate tangibila in lumea de astazi este "taranul roman", aflat mereu intr-o continua suferinta. Eroarea, fundamentala in viziunea lui Maiorescu, caci prin imitatie romanii "au falsificat toate formele civilizatiunii moderne", este exprimata intr-o retorica a argumentarii perfecte si de mare efect:

"inainte de avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnale politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica..."

.
Continuarea acelorasi erori intr-o astfel de societate-simulacru nu mai este posibila, caci "plangerea poporului de jos si ridicolul plebei de sus au ajuns la culme."

Maiorescu trage de aici cateva concluzii, care pot fi solutii pentru viitor, in efortul de radicala insanatosire a spiritului public in Romania:

"De aci trebuie sa invatam marele adevar ca mediocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor, si cu cat poporul este mai incult, cu atat mai mult, fiindca tocmai atunci sunt primejdioase."

. A doua concluzie ("al doilea adevar") exprima chiar doctrina filozofica si estetica a lui Maiorescu:

"Forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos", dar va perpetua si amplifica eroarea initiala, va produce "un sir de forme ce sunt silite sa existe un timp mai mult sau mai putin lung fara fondul lor propriu".


Conceptia lui Maiorescu, radicala si inoperanta, din punct de vedere dialectic, in separarea celor doua notiuni, fond si forma, va fi combatuta de Eugen Lovinescu, in "Istoria civilizatiei romane moderne" (1924-1925), prin teoria sincronismului si a imitatiei.