Titu Maiorescu a reprezentat "saltul" prin care activitatea culturala a unui singur -ora, a sintetizat gandirea mai multor generatii, depasirrd-o; in domeniul sau Maiorescu a fost ceea ce Eminescu a insemnat pentru poezie: "Nimeni nu scrisese ca Maiorescu mai inainte si putini l-au egalat in vigoare, concizie si proprietatea exprimarii mai tarziu" (T. Vianu)

A. Activitatea de indrumator al culturii este strans legata de infiintarea, la Iasi, a gruparii "Junimea" (1863). intemeiata din initiativa unor tineri intelectuali (Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti si Iacob Negruzzi), "Junimea" a devenit cea mai importanta grupare literara a secolului trecut: a inaugurat seria de "prelectiuni populare" (conferinte publice), contribuind la educarea publicului pentru o mai buna intelegere a culturii; a stabilit norme in domeniul scrierii, valabile si astazi; a contribuit la promovarea unei literaturi de calitate.

Din randurile "Junimii" s-a ivit trinitatea geniala Eminescu, Creanga, Caragiale; in revista "Junimii".

- Convorbiri literare (1867) vor fi publicate lucrari fara de care spiritualitatea romaneasca ar fi imputinata in esenta ei: poeziile antume ale lui Eminescu, Amintiri din copilarie de I. Creanga (cu exceptia partii a IV-a), Pastelurile lui Alecsandri, comediile lui Caragiale.

Titu Maiorescu a fost conducatorul spiritual al "Junimii", lui ii datoreaza posteritatea revelatia operei marilor clasici.

Studiile maioresciene au imprimat o directie noua culturii noastre: in domeniul limbii, folosirea alfabetului latin si a ortografiei fonetice si-au demonstrat valabilitatea pana in zilele noastre; in domeniul criticii literare, incisivitatea si ironia maioresciana i-au dezarmat pe poetii superficiali care n-au mai indraznit sa publice: "Criticismul maiorescian a intrat el insusi, prin luciditate si forta de soc, in. Aluatul culturii romane, ca un ferment esential (N. Manolescu).

In acelasi timp, Maiorescu a pus bazele unei ierarhii a valorilor a carei justete a fost validata de trecerea vremii. indrumand literatura pe calea calitatii si a originalitatii majore, Maiorescu a contribuit la intrarea ei in universalitate; datorita lui cultura romana si-a cucerit radacinile ei clasice.
Hyperionian si rece fata de eei mediocri, olimpian in cercul "Junimii" si ocolit de bucurie in multe momente, Maiorescu ramane rnarele prieten al Nefericitului de la Ipotesti.

Activitatea de indrumator al literaturii romane s-a concentrat in articole ca: Directia noua in poezia si proza romana, Asupra poeziei noastre populare, Eminescu si poeziile lui.

Publicat in 1872, articolul Directia noua in poezia si proza romana este alcatuit din doua parti.
Subliniind importanta pe care cultura o are in evolutia unui popor, Maiorescu se intreaba daca Romania va avea un viitor; raspunsul la aceasta interogatie depinde de calitatea actului de cultura (domeniu in care literatura ocupa un loc important). Speranta o constituie "o literatura inca juna", o noua directie caracterizata prin sentiment, intelegerea ideilor civilizatiei apusene si "accentuarea elementului nationaF.

In fruntea noii directii este pus Vasile Alecsandri - "cap al poeziei noastre in generatia trecuta" ale carui Pasteluri constituie "cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste".



Dincolo de judecatile de valoare privind literatura anilor 1870, lui Maiorescu ii revine meritul de a fi fost primul care a dovedit genialitatea lui Eminescu. inca din Directia noua... cu toate,ca Eminescu nu publicase la acea data decat trei poezii, Maiorescu intuieste valoarea acestui "om al timpului modern" si-l caracterizeaza ca fiind "poet in toata puterea cuvantului".


Cel mai valoros studiu de istorie si critica literara este Eminescu si poeziile lui. La modul in care Schopenhauer caracteriza geniul, portretul facut lui Eminescu reliefeaza preponderenta facultatilor de cunoastere asupra vointei de a trai:

".

.-. o asa de covarsitoare inteligenta, ajutata de o memorie careia nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa (...) incat lumea in care traia el dupa firea lui si fara nici o sila, era aproape exclusiv lumea ideilor generale ..,".



Discutand despre personalitatea poetului, Maiorescu pune problema raportului intre biografie si opera, concluzionand ca oriunde si oricum ar fi trait Eminescu, el ar fi ramas acelasi, destinul sau "este rezultatul geniului sau innascut".