Activitatea literara a lui Tudor Arghezi (al doilea mare poet al nostru, dupa Mihai Eminescu), s-a desfasurat pe mai bine de sapte decenii, timp in care poetul strabate mai multe varsteUiterare.
Sufletul "faustian" al lui Arghezi (cum il caracteriza E. Lovinescu) s-a oglindit intr-o lirica de mare complexitate, in care se intalnesc mari nelinisti existentiale: oscilarea intre credinta si tagada, teama de moarte, sacralizarea fapturii, iubirea ca reeditare a mitului adamic, existenta in lume a uratului, relatia dintre Cosmos si universul miniatural.

Innoitor al limbajului (care a dat tuturor cuvintelor dreptul de a se transforma in poezie), Arghezi si-a castigat un loc distinct in literatura romana si in cea universala.

Poezia intitulata Testament este un manifest poetic.

Incadrarea ei in aceasta specie literara poate fi justificata prin ideea care o strabate: rolul si menirea poetului si a creatiei sale.
Chiar optiunea autorului pentru plasarea Testament-lui in fruntea celui dintai volum al sau, denota caracterul ei programatic, evident in fiecare secventa a textului.
Astfel, in primele doua versuri, cuvintele din rima, "moarte"/"carte", constituie o opozitie: in vreme ce fiinta umana a poetului se va intoarce in lut, imaterializata intr-un "nume", opera va dainui mereu.
De unde isi trage cuvantul poetic esenta sa eterna?
   O prima explicatie ar putea fi gasita chiar in strofa I: adresandu-i-se fiului, poetul se intoarce la Geneza, adica la prima Creatie divina. Opera sa se incadreaza astfel intr-o eterna repetare a actului creator sacru, la care iau parte toti Zamislitorii de frumos.
Rezulta ca poezia este o ipostaza a Logosului.

La rindul lui, omul devine nemuritor, prin prelungiri in viitorul fara nume (posteritatea, fiul) si in strafunduri de morminte (strabunii, bunii, osemintele).
  Tot in prima strofa, cateva reprezentari-simboluri fixeaza trudnicul efort al generatiilor: strabunii, batranii urca "pe branci", prin vagaunile vietii (amintind de primii oameni care se ridica din tina in Cantare omului).
Integrat acestei continue sfortari, poetul isi are partea lui de munca si de slava, numele "adunat" tn opera fiind suma vietii sale.
  Incepand cu strofa a IlI-a, ideea legaturii dintre generatii castiga un plus de semnificatii: "batranii" autorului sunt taranii (care au asigurat prin rodire, dainuirea planetei, incadrand-o in ritmurile cosmice); "sudoarea muncii sutelor de ani"" cumuleaza sirul de dpintiri existentiale, avand drept consecinta aparitia unor generatii de intelectuali.

Poetul face parte din chiar prima serie de oameni ai spiritului, iar rostul sau in lume li se datoreaza strabunilor; de aici, ridicarea amintirii lor (metafora "cenusa mortilor din vatra") la rang divin: "Si am facut-o Dumnezeu de piatra".



Selectandu-si cuvintele din graiul aspru, alcatuit din "indemnuri pentru vite" al taranilor-strabuni, poetul se intoarce la puritatea paradisului biblic (a carui imagine insumand oameni si animale o intalnim, mai tarziu, in ciclul Logodna).
Aceasta curatie se va rasfrange asupra lumii, poezia avand rol purificator si izbavitor.
Aceasta ar fi cea de a treia motivatie a eternizarii cuvantului poetic, autorul adaugandu-i si o tenta sociala:
"Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte Si izbaveste-ncet, pedepsitor Odrasla vie a crimei tuturor".


 Prin gestul pe care-l savaseste stihuitorui, poezia transforma uratul in frumos, in materie artistica :
"Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi".


Sub influenta benefica a poeziei "domnita se lasa strabatuta de fioruri" (Calinescu), iar durerea se converteste in cantec pur:
"Durerea noastra surda si amara O gramadii pe-o singura vioara".


 Sintagma "cuvinte potrivite" (care si da titlul primului volum de versuri arghezian), il caracterizeaza pe poet ca pe un artizan care-si faureste creatia, cu truda si cu migala, in "mii de saptamani".


Aceasta demiurgie indelungata si grea ar putea constitui ultima explicatie a invesnicirii poetului prin opera.

In final, creatia viitoare a lui Arghezi este definita prin ingemanarea dintre "slova de foc" si "slova faurita" (cuvantul inspirat, fierbinte, pedepsitor, purificator si cuvantul creat cu truda si migala).