Poezia "Ceasul
de apoi" este o metafora sonora a timpului, surprins
in cateva dimensiuni ale sale, de la muzica sferelor, prin coborare
treptata, pana la timpul uman, ce bate, intr-o atmosfera de spital,
tot mai slab, pana la stingere. Tudor Arghezi imagineaza lumea in
cercuri concentrice, sonore, fiecare cu reverberatii
determinate de dimensiunile spatiale la care se raporteaza:
"in
cer,
Bate ora de bronz si de fier.
intr-o stea
Batu ora de catifea."
Sub raport temporal, lumea telurica se afla intr-o antinomie ireductibila
cu lumea celesta, puterea timpului scazand treptat, printr-o subtila
gradatie metaforica, de la "ora de bronz si de fier" pana
la "ora de hartie" si "ora de praf, intr-o continua
prabusire a lumii in ea insasi, pana la stingerea totala, la
"ceasul de apoi", mai degraba al eului poetic, care nu mai
percepe evolutia existentiala.
Timpul
celest este atotcuprinzator:
"ora de bronz si de fier", cu reverberatii metalice, sonore, antreneaza, in valurile uriase ale
undelor temporale, miscarea universala, trimisa pana la cele mai mari
departari, atenuata, melancolizata:
"intr-o stea
Batu ora de
catifea".
in lumea umana, din caierul etern al timpului razbesc
numai franturi, intr-o degradare continua:
. Ierarhizarea
temporala a lumii: dincolo de atemporalitate, marcata de acest
ceas de bronz si de fier, se afla timpurile profane, desemnate prin
aceste epitete ce sugereaza o degradare succesiva, pana la stingere:
"de pasla", "de hartie", "de praf.
. Lumea
umana, vazuta ca un punct de confluenta al realitatii trecatoare,
acoperita de "vremea batrana" si fragila, in continua
ruina ("ora de praf).
. incremenirea
temporala din final:
"N-a mai batut nici-o ora", staza
temporala ce duce la incremenirea intregului tablou.
Alte opere la romana, dar Necategorisite |
Politica de confidentialitate |