Poezia "Ion Ion" se inscrie in realitatea cruda a inchisorilor, pline de condamnati si de criminali care isi regleaza conturile in temnitele tenebroase. Ion Ion este un mort frumos, victima a acestui mediu nesigur, lasat prada vietuitoarelor lumii subterane:

"in beciul cu mortii, Ion e frumos,
intins gol pe piatra, c-un fraged suras,
Trei nopti sobolanii l-au ros
Si gura-i baloasa-i ca de sacaz."

Ca in majoritatea poeziilor din "Flori de mucigai", zugravirea grotescului, a descompunerii fizice, a dezagregarii morale se face cu mare arta, in temeiul cunoscutei "estetici a uratului", aici a monstruosului. Trupul in descompunere al lui Ion Ion dobandeste o consistenta ciudata, este teapan si moale, ca intr-o nehotarata alegere a caii intre viata si moarte:

"Cand cioclu-l ridica-n spinare,
Ion parc-ar fi de pamant.
De-l pui poate sta in picioare.
Dar bratul e moale si " frant."

Din lumea pe care a parasit-o mai pastreaza, uitate, suave amintiri ale locurilor natale:


"in ochii-i deschisi, o lumina,
A satului unde-i nascut
A campului unde iezii-a pascut,
A incremenit acolo straina."



Lumea inchisorii reflecta in adancuri imagini brutale ale prabusirii universale a lumii si ale entropiei generalizate:

"Departe de vatra si prins de boieri,
Departe de jalea mamuchii,
Pe trupu-i cu pete si peri,
in carduri sunt morti si paduchii."

Paduchii, simboluri gregare ale lumii hotilor si a banditilor, agenti ai infernului, ai subteranei, accentueaza, prin moartea lor, imaginea unei lunii supuse distrugerii generalizate. Teme si motive ale poeziei "Ion Ion"
. Infernul temnitelor, populate de o intreaga pegra, de paduchi si de morti.
. Destinul omului simplu, ajuns in inchisoare din motive obscure, supus mortii premature.
. Moartea, personajul dominant al intregului tablou, factorul egalizator al vietilor.