In lumea infernala a inchisorilor destinul se proiecteaza de multe ori prin jocurile de noroc, adesea soldate cu accidente si batai:

"Sfarrr! Francul azvarlit de bobarnac in sus,
Lucind, pana la cruci s-a dus -
Si il asteapta hotii roata,
Sa cada-ntors pe partea lui jucata."

Abandonarea in voia zeitei Fortuna este una dintre putinele sanse ale destinului oferite talharilor. in poezia "Sici, bei", rezultatul aruncarii monedei este insa contestat:

"- «Nu se prinde!» striga cei cu bei -
Te-am vazutara catestrei
Cum l-ai pornit!" - «Mai»
- «Sa-i saie ochii?» - «Sa-i!»".



Miza jocului creste, pentru ca aruncarea monedei se repeta, iar ceata sufera o miscare tumultuoasa, "S-a invartit, s-a rupt, s-a prins", in cele din urma din sase insi ajungand sa fie gramada numai unul.
Rezultatul acestui conclav al crimei este grotesc, participantiisuferind diverse mutilari:

"Duta scuipa sange. Irimie
Zace, cu o gaoaza-n cap si in tichie.
Si cautand zadarnic sa-l scoale
il jaluie ca pe psaltichie:
«Vezi, daca joci, ma! fara parale?...»".

Imaginea infernala a luptei face parte dintr-un scenariu al faptelor lipsite de inteles, irationale, care se inscriu in acelasi matrix al lumii subterane, a inchisorilor.

Limbajul folosit de Tudor Arghezi este cel argotic, cu o relevanta adecvata mediului evocat, periferia sociala, unde grotescul este modul obisnuit de existenta.