Titlul "Algazy & Grummer" conduce, in aceeasi maniera a absurdului, la ideea unui amalgam tehnic special, ceea ce arata caracterul aleator al universului urmuzian. in epoca, amestecul om-masina era la moda, prin tablourile pictorilor abstracti, Rene Magritte ("Treptele verii", 1937) sau Pablo Picasso ("Natura moarta cu scaun impletit").

Algazy este un om decrepit, "un batran simpatic, stirb, zambitor si cu barba rara si matasoasa", asezata pe un gratar.

El nu vorbeste nici o limba europeana, zambind cand i se spune "Buna ziua, Algazy!", insistandu-se pe "z".

Pentru a-si manifesta gratitudinea, face ca barba sa-i tresalte timp de un sfert de ora, tragand de capatul unei sfori. Algazy nu a luat mita decat atunci cand era copist la Casa bisericii, si atunci doar niste "cioburi de strachini", pe care le-a dat surorilor sale, pentru a avea dota. Personajul are un singur hobby: sa se inhame la o roaba, trecand prin satele comunale, de unde strange "tinichele de untdelemn gaurite si in special arsice", urmat indeaproape de asociatul sau, Grummer, care are "un cioc de lemn aromatic."




Personajele urmuziene, esentializate in forme fixe, mecanice, constituie o lume suprareala, fatetele unui univers-artefact. in portretul lor, importante devin trasaturile dure, in contururi groase, de multe ori aparand o singura calitate, augmentata la maximum. Fatetele lumii obisnuite sunt compuse din trasaturi in aqua forte, din "cioburi de sticla", ceea ce sugereaza o tendinta spre lumea abstracta, a "fragmentelor", a componentelor tehnice, a "kitsch"-ului si "debris"-ului, a lucrului marunt, lipsit de dimensiune ontologica.