Fabula lui Urmuz (D. Dem. Demetrescu-Buzau) se traduce printr-o lipsa totala de logica a mesajului, succesiunea libera a versurilor dandu-i insa o fluenta ludica. Timpul secventei narative este nedeterminat, iar asocierea personajelor cu actele lor posibile cu totul intamplatoare:

"Cica niste cronicari
Duceau lipsa de salvari.
Si-au rugat pe Rapaport
Sa le dea un pasaport".

Personajele sunt introduse treptat in aceasta constructie rotitoare, concava, focalizatoare. Rapaport juca "un carambolas", uitand, in aceasta ierarhizare absurda a faptelor, ca Aristotel nu stia de ostropel. Consecinta acestui act declansator de alte actiuni absurde trimite la Galileo Galilei, singurul raspunzator de aceasta teribila greseala ontologica:


"Galileu! O, Galileu!
Striga el atunci mereu,
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi."

Absenta oricarei cauzalitati logice determina declansarea unui joc abstract al dominoului, pentru ca "Galileu" va scoate pe neasteptate "o sinteza" "din redingota franceza", pentru a gasi remediul acestei stari negative:

"Sarafoff,
Serveste-te de cartof!" Morala fabulei, ea insasi absurda, este unicul raspuns in aceasta situatie a jocului ilogic de cuvinte: dincolo de harta cunoasterii umane nu se afla decat un singur principiu, hazardul, asezat aici, absolut aleator, sub deviza "Pelicanul sau babita".