Poemul "Baba Cloanta" se construieste in jurul pactului faustic si al temei h9z8624hh82kso
romantice a strigoiului, explorata in epoca de la Dimitrie Bolintineanu pana la Mihai Eminescu. Personajul care mijloceste aparitia unui strigoi este baba, prin traditie, stapana a vrajilor, fiinta malefica, personaj enigmatic, cu o existenta obscura. Incipitul abrupt o surprinde intr-un peisaj nocturn, de certa sugestie romantica, oficiind sub semnul focului terestru si cosmic:

"Sede baba pe calcaie
in tufarul cel uscat,
Si tot cata nencetat
Cand la luna cea balaie,
Cand la focul cel din sat."



Portretul babei este desprins din folclorul romanesc, cu putine trasaturi fizice, alternand cu sonoritatile misterioase ale descantecului:

"Si tot toarce, cloanta toarce,
Din masele clantanind
Si din degite plesnind.
Fusu-i rapide se-ntoarce,
Iute-n aer sfaraind."

Surprinzator, invocatia erotica a babei i se adreseaza chiar ei, baba fiind indragostita, fara sorti de izbanda, de insusi Fat-Frumos:

"Fugi, Urate! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
in pustiu intunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mAndrei , Fat-Frumos."

Se creeaza astfel relatia dintre doua fiinte apartinand unor lumi diferite, posibila numai prin invocatie magica, prin vraja:

"De-a veni el dupa mine
Sa-l iubesc eu, numai eu,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Sa-i se-ntoarca tot in bine
Cum se-ntoarce fusul meu!".

Declaratiile de dragoste alterneaza cu blesteme cumplite:

"Iar de n-a vrea ca sa vie,
Dare-ar Duhul necurat
Sa fie-n veci farmecat
Si de-a Iadului urgie
Vecinie sa fie-alungat!", pedeapsa avand cruzimea din textele populare:

"in cap ochii sa-i se-ntoarca
Si sa-i fie graiul prins,
Iar Satan, c-un fer aprins,
Din pept inima sa-i stoarca
Si s-o arda-n foc nestins!/
Fiara-Verde sa-l goneasca
Cat va fi camp de gonit
Si lumina de zarit./Noaptea inca sa-l munceasca
Sange-Ros si Hraconit!".

Monologul babei alterneaza cu secvente epice, care marcheaza gradat, in acelasi ritm alert, determinat de ritualul torsului si de sfaraitul fusului, esecul invocatiei, transfigurat prin semne cosmice:

"Toarce baba mai turbata!
Fusu-i zboara nevazut,
Caci o stea lunga-au cazut,
Pe luna s-au pus o pata
Si-n sat focul au scazut."

Imaginea varcolacului ce se intinde asupra lunii e terifianta:

"Varcolaciul se lateste
Sus, pe luna, ca un nor.
Vin ca pasarea-ntr-un zbor
Pan ce viata-mi se sfarseste
Ca si lana din fuior."


Baba se dovedeste un mag degradat, care si-a pierdut puterile initiatice, fiind nevoita sa ceara ajutor altui stapan al tenebrelor, mai puternic, printr-un pact faustic ilustrat cu formule de magie autohtona:

"Baba Cloanta geme, plange,
Caci fuiorul s-au sfarsit,
Iar voinicul n-au venit!
Manele cumplit isi frange,
Crunt strigand spre rasarit://«Sai din hau far de lumina
Tu, al cerului dusman!
Tu, ce-n veacuri schimbi un an
Pentr-un suflet ce suspina,
Duhul raului, Satan!»".

Punerea in miscare a legamantului cu diavolul tulbura grav ordinea lumii, dezlantuind duhurile ascunse ca intr-o veritabila noapte valpurgica:

"Mii de duhuri ies la luna

Pintre papura zburand,
Si urmeaza suierand,
Baba Cloanta cea nebuna
Care-alearga descantand."

Codrul, la randul lui, este pus in miscare de stihiile care coplesesc intregul spatiu:

"Codrul suna, clocoteste
De-un lung hohot pan in fiind.
Valea, dealul ii raspund
Prin alt hohot ce-ngrozeste,
Dar pe dansa n-o patrund!".

Cavalcada nocturna in care se angajeaza baba cu Satan in spate, nelipsita din baladele cu strigoi, are o ritmica onomatopeica:

"Baba Cloanta se porneste
Fara grija de pacat,
Cu Satan incalecat,
Ce din dinti grozav scrasneste
Si tot blastema turbat./
Salta baba, fuge, zboara
Cu sufletul dupa dor,
Ca o buhna la izvor,
Si-n urma-i se desfasoara
Toata lana din fuior."

Baba, avand ca mentor chiar pe Satana, devine ea insasi o stihie a naturii, personaj demonic, care, la fatidicul cantat al cocosului, se transforma in strigoi:

"Zece pasuri inca, grele...
Mandrul ca si-a dismierda,
Ca pe-o floare l-a cata,
De diochi, de soarte rele
Si de serpi l-a descanta./
Doi pasi inca... Vai! in lunca
Tipa cucosul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a sa jertfa se arunca
in baltoiul mucezit."

Balta imunda, topos malefic din folclorul romanesc, contine semnele putrefactiei ce strajuieste imperiul Satanei. Intrarea in imparatia intunecata se face cu angajare de forte reverberate la nivel cosmic:

"Zbucnind apa-n nalte valuri,
Mult in urma clocoti,
in mari cercuri se-nvarti,
Si de trestii, si de maluri
Mult cu vuiet se izbi."

Lumea, eliberata de duhurile rele, se intoarce catre lumina zilei, cu o luna inca palida, extenuata parca de incercarile noptii:

"Iara-n urma linistita
Dulce unda-si alina,
Si in taina legana
Fata lunei inalbita
Ce cu ziua se-ngana..."

.


In finalul baladei, din neobisnuita intamplare ramane locul marcat de spirite malefice, din care razbat soapte ce pot ademeni, in alte nopti cu luna, pe calatorul imprudent:

"Cand pe malu-i trece noaptea
Calatorul suierand,
Pintre papuri cand si cand
El aude triste soapte
S-un glas jalnic suspinand:/
«Vin la mine, voinicele,
Ca eu noaptea ti-oi canta,
Ca pe-o floare te-oi cata,
De diochi, de soarte rele,
Si de serpi te-oi descanta!»".

Teme si motive ale poeziei "Baba Cloanta"

 Noaptea valpurgica, vazuta ca eveniment unic al cadrului nocturn, in care duhurile toate ies la iveala: Satana, demonii, Fiara-Verde, varcolacii, care isi fac aparitia la invocatia babei. Pactul faustic incheiat intre Baba Cloanta si Satana. Codrul, la Alecsandri spatiu malefic, salas al demonilor, al duhurilor si al spiritelor negative. Cavalcada nocturna a babei cu Satana in spate, motiv frecvent in baladele romantismului neguros. Salasul Celui Rau isi are intrarea intr-un smarc de balta, unde putreziciunea devine semn al degradarii universale, al lumii aflate sub stapanirea intunericului. Fat-Frumos, personaj predilect al basmelor, convertit aici in obiect de invocatie magica.  Tema strigoiului, tratata in conceptie populara.