Ciclul "Pasteluri" se deschide cu poemul "Serile la Mircesti", devenita arta poetica,
printr-o viziune asupra spatiului prin care se explica procesul creatiei. in cadrul mai larg al toposului sau fundamental, Mircestii si lunca Siretului, in care isi proiecteaza opera cea mai! consistenta, "Pastelurile", Alecsandri contureaza dimensiunile caminului, ale universului domestic, vazut ca un loc de refugiu din fata stihiilor dezlantuite de afara. Omul se retrage din fata, urgiei intr-un punct de echilibru si de liniste sufleteasca, unde poate descoperi, prin imaginatie, frumusetea si farmecul vietii:

"Perdelele-s lasate si lampele aprinse;
in soba arde focul, tovaras. mangaios,
Si cadrele-aurite ce de pareti sunt prinse
Sub palida lumina, apar misterios."

                 

Casa, privita ca un adevarat centrum mundi, cu rol de protectie, de aparator al, stapanului ei, il predispune pentru reverii si il cufunda in spatiul imaginar al poeziei:

"Afara ploua, ninge! afara-i vijelie,
Si crivatul alearga pe campul innegrit
Iar eu, retras in pace, astept din cer sa vie
O zana dragalasa, cu glasul aurit."

in caldura caminului, poetul viseaza, ca mai tarziu Mihai Eminescu, la o "zana dragalasa", cu glasul cristalin, muza mult asteptata ca sursa de inspiratie. Desi marcata mereu de antiteza inauntru-afara, casa se deschide spatiului imaginar, devine teren pentru visare, intr-o viziune exotica, infuzata cu dulceata contemplativa din arta orientala:

"Pe jiltu-mi, langa masa, avand condeiu-n mana,
Cand scriu o strofa dulce pe care-o prind din zbor,
Cand ochiu-mi intalneste s-admira o cadana
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor."

Imaginea fiintei feminine ideale se desprinde parca din tablourile lui Botticelli:

"Frumoasa, alba, juna, cu formele rotunde,
Cu pulpa marmurie, cu sanul, dulce val,
Ea pare zea Venus cand a iesit din unde
Ca sa arate 1 urnei frumosul ideal."

         

                               
Spatiul imaginar astfel creat dobandeste toate proprietatile identificate de poeticile j moderne: profunzime, ocularitate, ubicuitate, simultaneitate, o flexibilitate ce misca imaginile; dupa o logica imprevizibila a memoriei involuntare si a fluxului constiintei:

"Alature apare un ; camp de aspra lupta,
Patat cu sange negru acoperit cu morti.
Un june-n floarea vietii strangand o spada rupta
Tinteste ochii vestezi pe-a veciniciei porti."

"Spatiul este constitutional o invitatie la profunzime, la marea calatorie", spune Gilbert Durand, si, pe acest temei, lumea se desprinde din intuneric in nesfarsite frame-uri, aparand parca dintr-un spatiu de asteptare, atemporal, etern:

"Apoi a mea privire prin casa ratacinda
Cu jale se opreste pe un oras tacut,
Venetia, ; regina, ce-n marea se oglinda
Far-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut."


Venetia este un ; oras incarcat de istorie si de arta monumentala, perceput artistic, in secolul al XlX-lea (si de Eminescu:

"S-a stins viata falnicei Venetii..."

) ca simbol al decadentei, al unei maretii pierdute, in spatiul imaginar se asaza apoi siruri nesfarsit de "cucoare" ce deschid orizonturile, farmecul calatoriei romantice in tari indepartate, sub ceruri albastre. Orizonturile nesfarsite sugereaza simtul nostalgic de nomad al lui Vasile Alecsandri, care strabate cu nonsalanta lumea imaginara:

"O! farmec, dulce farmec a vietii calatoare,
Profunda nostalgie de lin, albastru cer!
Dor gingas de lumina, amor de dulce soare,
Voi ma rapiti cand vine in tara asprul ger!..."

.

Casa, suprapersonaj cu rezonante si reverberatii lirice, e un punct de intersectie a diferitelor cadre spatiale, a marilor tropicale, a apelor Mediteranei, a orizonturilor indepartate. Poetul este un demiurg ce sta in mijlocul ninsorii, al viscolului profund, dar asaza alaturi orizonturi luminoase sau lumina astrala revarsata din adancimile cosmosului:

"Afara ninge, ninge, si apriga furtuna
Prin neagra-ntunecime raspande reci fiori,
Iar eu visez de plaiuri pe care alba luna
Revarsa-n val de aur ce curge pintre flori."

Firul imaginatiei descopera, cu uimire si incantare, ratacite de prin falii temporale nestiute, "insule frumoase si mari necunoscute,
Si splendide orase si lacuri de smarald,
Si cete de salbatici prin codri desi perdute,
Si zane ce se scalda in faptul zilei, cald."

Spatiul oniric, simbolist aproape, caci betia simturilor se naste prin fumul de tigara, se restrange in final, stergand treptat iluzia unor lumi exotice, concentrandu-se asupra unei singure imagini, cea mai draga:

"Apoi inchipuirea isi strange-a sa aripa;
Tablourile toate se sterg, dispar incet,
Si mii de suvenire ma-ncungiura-ntr-o clipa
in fata unui tainic si dragalas portret."

Sufletul indragostit al poetului il poarta inapoi, in linistea casei, in care se aduna, in sonuri divine, un imn de slava adus fiintei iubite:

"Atunci inima-mi zboara la raiul vietii mele,
La timpul mult ferice in care-am suferit,
S-atunci paduri si lacuri, si mari, si flori, si stele
Intoana pentru mine un imn nemarginit."

                                                                                            ,

Casa isi implineste astfel un dublu rol, de spatiu imaginar, ilimitat al creatiei poetice, si de centru al lumii, punct ideal al linistii personale, de unde toate visurile devin posibile "Asa-n singuratate, pe cand afara ninge,
Gandirea mea se primbla pe mandri curcubei,
Pan se stinge focul si lampa-n glob se stinge,
Si salta catelusu-mi de pe genunchii mei."

Teme ale poeziei "Serile la Mircesti"

Casa, devenita punct de plecare intr-o inedita calatorie in lumi imaginare, in departarile albastre, pe marile nesfarsite. Calatoria romantica, pe taramuri exotice, cu fete frumoase si cu eroi legendari. Linistea meditativa, inteleasa ca o modalitate de explorare a spatiului. Lumea infinita temporal si spatial, aflata intr-o nesfarsita asteptare de factualizare obiectivare a visului.