Vasile Voiculescu este, ca si Tudor Arghezi, stapanit de nostalgia divinitatii, figurata, in poezia "Edera", prin simboluri ale verticalitatii si inaltarii, stejarul si iedera. Credinta devine o scara spre cer, spre taramul celest, vehicul fiind, printr-o stranie reiterare a mitului lui Jack si al vrejului de fasole, din basmele populare, o iedera:

"Ca edera spre dreptul stejar, asa-mi intind,
Isuse, catre Tine iubirea-mi arzatoare;
Cu slabe mreji de ganduri cutez sa Te cuprind
Si orice rugaciune e o imbratisare."

Iisus este metaforizat sub forma unui arbore cu o putere dumnezeiasca, avand ascendente in lumea eterna a Spiritului universal. Rugaciunea este o invocatie ce face posibila hierofania, apropiind cerul de pamant, intr-un proces invers celui al separarii lumii uranice de cea chtonica.
Seva stejarului este chiar spiritul divin ce strabate, pe cai nestiute, in lumea terestra:

"impartasit tot timpul din seva ta fierbinte
Sa nu-mi mai spulberi frunza in viscole si ger,
Ci-ncolacit de-a pururi pe trunchiul Milei sfinte

Urcand, s-ajung la varful dumnezeiesc din Cer."


Teme si motive ale poeziei "Edera "

. Ascensiunea celesta, comparabila cu a marilor mistici ai lumii: Etana, Enoh. Ascensiunea se face prin intermediul unui fir de iedera, vazut ca un vehicul magic.

.  Stejarul, devenit axis mundi, spatiu de manifestare a sacrului, spre care poetul tinde. Stejarul, copac magic la celti si la scandinavi, legat de simbolistica vascului, devine o scara spre cele noua ceruri, spre lumea zeilor. Poetul se agata de aceasta scara celesta pentru a ajunge in apropierea lui Dumnezeu, pentru a-i simti prezenta.

. Comuniunea cu divinul, vazuta ca o forma de implinire suprema a fiintei, ca o modalitate de a infrange efemerul, viata trecatoare.