In povestirea Lostrita, Vasile Voiculescu foloseste tehnica ambiguitatii, specifica prozei fantastice, interferand planul real cu planul fabulos in care se desfasoara actiunea.

Prin prolog, autorul il introduce pe cititor intr-o lume fabuloasa, specifica legendei, mitului. Pornind de la o credinta populara in legatura cu diavolul care se ascunde sub diverse infatisari cel mai bine in ape, autorul pomeneste despre un fapt asemanator petrecut pe apa Bistritei, unde o nagoda apare in chip de lostrita. Acest plan fabulos se largeste prin evocarea in detaliu a nenorocirilor produse de acest peste vrajit care ia infatisare de domnita si-i ademeneste pe flacai, inecandu-i sau scotandu-i din minti.

Fabulosul este diminuat prin introducerea personajului Aliman, un pescar iscusit care nu credea aceste "basme bune pentru copii", razand si spunand ca, daca ea e vrajita, are si el vrajile sale. Pornea la pescuit glumind. Aceste elemente apartin planului real, duc la alternanta real-fabulos, specifica fantasticului.

Aliman zareste lostrita, un peste pe care l-a prins in undita, l-a scos afara, dar i-a scapat cu nada cu tot. Vara a prins-o intr-un cot cu apa scazuta, dar i-a alunecat din brate. Planul real este din nou invadat de fabulos, pentru ca Aliman a ramas "buimac" dupa aceasta intamplare, a cautat-o mereu, a trecut prin mari pericole, salvandu-se miraculos, iar in timpul iernii a bolit, a tanjit, a stat posomorat, fiind atent la toate povestile despre ea. Primavara a cautat-o din nou, dar ea s-a ivit doar pe la Pasti "unduind trupul cu ispite femeiesti in el".

Aliman avea mare noroc la pescuit, iar bratele lui purtau amintirea lostritei. Capcanele puse de el s-au dovedit neputincioase.

Aliman s-a dus la un vraci batran dintr-un sat de munte, care l-a invatat ce sa faca. S-a-ntors de acolo, a facut o lostrita de lemn, identica cu cea reala, a descantat-o dupa vechi noime magice, s-a lepadat de "lumea lui Dumnezeu " si la miezul noptii, a lasat-o in apa Bistritei.

A doua zi, Bistrita a venit involburata si pe o pluta sfaramata a adus o fata lesinata. El a scos-o din apa si ea si-a revenit. Aceste elemente reale sau verosimile capata o aura fabuloasa, cand autorul prezinta portretul fetei (trupul lung si mladios, ochii verzi-aurii rotunzi, parca nu ar fi fost uda, "se sbicise repede", dinti ascutiti ca la fiare). Urmeaza o idila intre aceasta fata ciudata, fara nume (el i-a zis Ileana) si Aliman, pescarul fericit. Aceste elemente reale sunt mereu contrapunctate de fabulos (satul zicea ca fata ar fi strigoaica; propunerea de a se casatori dupa randuiala bisericii a starnit hohotele de ras ale fetei; ei se scaldau noaptea goi in Bistrita, vanau pastravi;). Mama fetei, numita Bistriceanca, vine s-o ia, provocand tristetea flacaului. Fabulosul insoteste planul real interferandu-l (Aliman o cauta pe fata, il cauta pe vraciul batran, dar afla doar o alta poveste ciudata de la un mosneag trecut de o suta de ani).

Mai tarziu o fata indrazneata l-a imbrobodit si au hotarat sa se casatoreasca de Filipi.(plan real). Aliman era impasibil la ceea ce se intampla cu el. Noaptea de dinaintea nuntii viseaza ca se insoara cu lostrita si-l cununa vrajitorul cel batran. La nunta bea multa secarica, iar pe la jumatatea praznicului, un baiat il anunta ca pe mal a aparut lostrita. Se duce, "beat, nebun, promitand s-o prinda si s-o manance la nunta ".



Lostrita il ademeneste in apele involburate, unde Aliman intra si-o prinde in brate, scufundandu-se impreuna cu ea.
Epilogul readuce cititorul in planul real, pentru ca autorul se detaseaza vorbind despre "povestea lui Aliman", spusa de oamenii care mai scornesc si alte lucruri.