Surprinderea actului hierofanic imbraca la Vasile Voiculescu forme domestice, uneori nelipsind notele de umor sau de gravitate specific umana. in poezia "L-am lasat de-a trecut", publicata in volumul "Poeme cu ingeri" (1927), ingerul este surprins intr-o ipostaza pamanteana, putin obisnuita pentru fiintele nemuritoare si imateriale, locuitoare in cerurile inalte. ingerul, trist parca, "asa de abatut", este un mesager, un simbol al unei realitati divine, contrastante, surprinzatoare pentru lumea terestra:

"L-am cunoscut de cum l-am zarit:
Trimis inadins de soarta. Mi-a trecut pe la poarta
Si nu s-a oprit."

Imaginea ingerului, halucinanta in noapte, eterica, sufera insa de o boala ascunsa, purtand atributele unei decaderi pline de mister:

"Era cu parul ca aurora,
Aripile, cu pene de lumina,
Lanced le tara la picioarele tuturora,
Prin pulbere si tina".

Interpretarea imaginii terestre a ingerului sta sub seninul ambiguitatii. Amestecul divinului cu terestrul, al aripilor ingerului cu pulberea si tina, simboluri ale efemerului, poate sugera aceeasi maladie a topografiei divine din poezia lui Blaga si Arghezi, consecinta a unui "paradis in destramare", dar poate fi si o expresie a unui nou apostolat, a unei noi coborari pe pamant pentru salvarea unei umanitati instrainate de creatia divina.

Cauza schimbarii ingerului nu este cunoscuta, e numai banuita:

"Suia din prapastii? Cobora din stanci?
Acoperit de mister,/
Cadeau peste el umbre mari si-adanci,
Ca peste toti cei ce vin din cer."

Misterul e o forma de potentare a gandirii metaforice, de aceea aparitia stranie a ingerului pare sa respecte norme ale gandirii celeste, ale simplitatii existentelor apostolice:

"Nu purta sabie, n-avea-n mana crinul,
Ratacind pe strada,
Si-a aruncat doar ochii la mine-n ograda,
Unde napadise cucuta si pelinul."

ingerul pare sa se fi dezbracat de simbolurile puterii sale totale, fiind supus unui comportament pamantean. Poate ca este un "inger pedepsit", nu prin confiscarea aripilor, ci prin trairea conditiei umane:

"Stam pe prispa, halucinat:
M-a vazut... nu m-a vazut?

Caci nu mi-a luat aminte...
Era asa de abatut,
Ca n-am miscat, n-am strigat
L-am lasat de-a trecut inainte."

In poezia lui Vasile Voiculescu, ingerii coboara pe pamant pentru a statornici ritualuri transcendente: ingerul isi transforma modul de viata, devine trist, este atins de patina sentimentelor umane eliberate dintr-o iluzorie cutie a Pandorei. Poetul simte prezenta ingerului ca a unui arhetip supus unei stari de confuzii trecatoare. Izolarea ingerului pe pamant stabileste dimensiunile unei lumi in care hierofanicul se naste cu mare greutate si lumea celesta isi arata o fata inselatoare.

Teme si motive ale poeziei "L-am lasat de-a trecut"

.  ingerul decazut, supus dizgratiei divine, care se retrage pe pamant, in cautarea unui sprijin temporar, in aflarea unei redute de unde sacrul sa renasca in adevarata lui vitalitate. ingerul are aripile cazute, lasate sa mature solul, tarate la picioarele tuturor. in plus, ingerul adopta un sentiment omenesc, melancolia, conformandu-se unui fel de viata pamantean; tristetea este, in fond, un sentiment profan, fiind inrudita cu resemnarea.
. Lipsa podoabelor si a instrumentelor celeste: ingerul nu are spada, nici crin si rataceste pe strada intr-o debusolare totala. Singurul element de maretie divina este "parul ca aurora".

Sabia este un sceptru al puterii, iar crinul un element al vietii fara stavila.
.  Natura pe care o vede este, la randul ei, degradata, pentru ca in ograda martorului se afla "cucuta si pelinul", doua plante semnificand umorile grele, otrava sau halucinatia.
.  Poetul supus acestei halucinatii oferite de un inger care si-a pierdut o parte din atributele divine, trist din lipsa de putere. Titlul poeziei este dat tocmai de aceasta stare de confuzie care pare sa puna stapanire pe intreaga lume.